Constantinescu, mărturie emoționantă în fața monumentului ”Aripi”
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Ultimul tronson din monumentul "Aripi" a fost ridicat, marți, pe soclul unde zeci de ani a tronat statuia lui V.I. Lenin. Prezență discretă la eveniment, Emil Constantinescu a făcut declarații despre această realizare.

Președintele Emil Constantinescu a asistat împreună cu Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, la ridicarea ultimului tronson al monumentului "Aripi" din fața Casei Presei Libere, fosta Casa Scânteii.

"După 18 ani de când în biroul meu a intrat Constantin Ticu Dumitrescu, fostul președinte al Asociației Foștilor deținuți Politici, cu ideea ridicării unui monument dedicat foștilor deținuți politici, a venit și ziua când acest monument a fost ridicat pentru eternitate.

Azi-noapte am fost la Ploiești, unde a fost realizat monumentul, pentru a însoți ultimul convoi al acestui ansamblu", ne-a declarat în exclusivitate fostul președinte al României.

Despre costul lucrării, Emil Constantinescu a declarat că acesta se ridică la circa trei milioane de euro, la care se vor adâuga alte sume.

"Aripi" va fi inaugurat oficial în luna aprilie, la eveniment urmând să participe și foști șefi de state din fostul bloc comunist, a mai declarat Emil Constantinescu.

Noul monument are 28 înălține, 6 m lățime și o greutate de circa 120 de tone.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel