Data publicării:
Constantin ''Pilică'' Popescu a murit. Era cel mai titrat antrenor român din handbal
Constantin ''Pilică'' Popescu, cu trei titluri mondiale în palmares, a murit la vârsta de 90 de ani.
Marele antrenor de handbal Constantin Pilică Popescu, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962) şi cu o contribuţie imensă la istoria scrisă a handbalului românesc, a încetat din viaţă vineri dimineaţă la vârsta de 90 ani, a anunţat Federaţia Română de Handbal.
Primul Antrenor Emerit din istoria handbalului românesc, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), unul de vicecampioane (1973) şi cea mai buna performanţă a handbalului feminin la Jocurile Olimpice până în prezent (locul 4), nea Pilică, aşa cum îi spune lumea din sportul pe care l-a iubit şi pentru care a stat întotdeauna demn, a contribuit imens şi la istoria scrisa a handbalului, fiind autorul volumelor 'Istoria handbalului românesc', Biblia de statistică şi performanţă sportivă a echipelor naţionale, cluburilor şi sportivilor din handbal, se arată în comunicatul FRH.
”Maestru Emerit al Sportului”
Constantin Popescu s-a născut în Bucureşti, pe 3 septembrie 1928, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport. În 1960, lui Constantin Popescu i s-a conferit titlul de Maestru Emerit al Sportului pentru medaliile de aur de obţinute la Campionatele Mondiale în 11 jucătoare din 1956 şi 1960. În anul 2000, Constantin Popescu a primit Crucea naţionala Serviciul Credincios Clasa a II-a, conferită de preşedintele Emil Constantinescu prin Decretul nr. 563 din 1 decembrie 2000, pentru obţinerea unor rezultate sportive deosebite. În Adunarea Generală a Federaţiei Române de Handbal din 12 octombrie 2007 s-a decis instituirea unor distincţii de excepţie pentru antrenori, superioare celor deja existente.
Astfel, alături de alţi şapte antrenori români, Constantin Popescu Pilică este declarat Antrenor Internaţional de Excelenţă. Într-o ceremonie desfăşurată pe 11 iunie 2009, Constantin Popescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Meritul Sportiv' Clasa I, în semn de înaltă apreciere a contribuţiei avute în planul pregătirii mai multor generaţii de campioni. Înmormântarea va avea loc duminică 4 noiembrie, la Cimitirul Ghencea civil, informează FRH. În semn de înalta preţuire şi adânc regret, Federaţia Româna de Handbal anunţă că toate meciurile din competiţiile interne programate în perioada 2-11 noiembrie vor începe cu un moment de reculegere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News