"Dragii noștri prieteni, parteneri, artiști, marea familie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Bucuria Nașterii Domnului vrem să o împărtășim cu dumneavoastră. Am construit, construim și vom construi împreună cu fiecare dintre voi, cu fiecare spectator, cu fiecare comunitate, cu fiecare artist, speranța. Vom merge mai departe în numele a ceea ce înseamnă bucuria de a crea, de a împărtăși împreună emoția, frumosul și miracolul.
Vă mulțumim că suntem împreună, că mergem mai departe în numele vieții, în numele bucuriei de a dărui, de a iubi, de a crede că vremelnicia este doar o părere; pentru că nimic nu se poate construi de azi pe mâine. Vă mulțumim pentru faptul că împreună am reușit să facem o ediție extraordinară și unică a acestui festival în 2021. Vă mulțumim că am creat împreună aceste punți extraordinare, precum Scena Digitală și toate creațiile pe care le-am făcut în numele frumosului.
Vă doresc din toată inima să putem să ne strângem în brațe – așa cum ne-a venit de atâtea ori – cu iubire, cu credință, cu putere. Să trecem peste toate aceste piedici care ne-au provocat și care au născut atât de multe instrumente prin care ne-am adus publicul aproape. Vă doresc din toată inima să fiți în primul rând sănătoși, să puteți din toată inima să vă bucurați de fiecare zi. Să puteți, împreună cu toți cei dragi, să realizați și să simțiți miracolul creației.
Din inimă, în numele echipei, Crăciun fericit și un An Nou minunat și bun! La mulți ani!", a transmis Constantin Chiriac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor