Constantin Brăgaru, primarul Orșovei, demis de subprefect
Primarul Orşovei, Constantin Brăgaru (PDL), acuzat de ANI că s-a aflat în incompatibilitate în iulie 2011, a fost demis printr-un ordin de încetare a mandatului de primar, semnat marți de subprefectul de Mehedinţi, Ioan Suru.
În actul menționat se precizează că mandatul încetează după ce a fost constată starea de incompatibilitate în perioada 25 iunie 2008 - 19 ianuarie 2009, când Brăgaru a fost, în acelaşi timp, primar şi administrator la societatea comercială S.C. Cobra SRL, susține Mediafax.
Constantin Brăgaru a fost informat în decembrie 2010 despre declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale, iar în iunie 2011 i s-a comunicat că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate. În 7 iulie, Brăgaru a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În acest caz, evaluările au demarat în 17 noiembrie 2010, ca urmare a sesizărilor formulate de către Instituţia Prefectului Mehedinţi şi Primăria Municipiului Orşova, cu privire la posibila încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către ediul Brăgaru.
Asupra primarului Orșovei planează și suspiciuni privind existența infracțiunii de fals în declarații, deoarece nu a menţionat, în declaraţia de interese depusă după validarea mandatului de primar funcţia de administrator la societatea comercială S.C. Cobra SRL.
Suru a declarat marţi că atribuţiile primarului din Orşova vor fi preluate de viceprimarul municipiului, după care Consiliul Local va stabili un alt viceprimar.
Subprefectul de Mehedinţi, Ioan Suru, a precizat că a semnat Ordinul în lipsa prefectului, care este în concediu, iar atribuțiile primarului demis vor fi preluate de viceprimarul municipiului, în locul căruia Consiliul Local va desemna un succesor.
Ioan Suru a mai precizat că în cazul lui Constantin Brăgaru au fost încălcate prevederile articolelor 87 şi 91 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitătilor publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News