Data publicării:

Constănțean arestat, după ce a furat bunuri de 53.000 lei din căsuţe tip easy box

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv, după ce a furat bunuri de 53.000 de lei din căsuțe tip easy box. 

Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru furt calificat după ce a sustras produse comandate de diverse persoane, în valoare de aproximativ 53.000 de lei, din căsuţe tip easy box din municipiul Constanţa, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Suspectul a fost depistat de poliţişti în urma unei sesizări că un individ ar fi forţat mai multe dintre căsuţele menţionate, dintr-una sustrăgând un plic.

'În noaptea de 20/21 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi forţat mai multe căsuţe de tip easy box, iar din una din ele ar fi sustras un plic. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, ca fiind un bărbat, de 36 de ani, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă', reiese dintr-un comunicat transmis de IPJ Constanţa, potrivit Agerpres. 

Mai multe dintre bunuri au fost găsite la domiciliul bărbatului 

 

Ulterior, în urma unei percheziţii la domiciliul bărbatului, au fost găsite mai multe bunuri provenite din furturi din căsuţe easy box.

'Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, poliţiştii Secţiei 2, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale ai Poliţiei municipiului Constanţa, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind ridicate bunuri cu valoare probatorie. Astfel, în urma activităţilor, au fost extinse cercetările faţă de bărbatul în cauză, în sarcina sa fiind reţinute alte 2 infracţiuni de furt calificat, ce ar fi fost comise în noaptea de 24/25 iulie a.c., respectiv 24 noiembrie a.c., prin acelaşi mod de operare. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 53.000 de lei', a informat IPJ.

Conform sursei citate, bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, fiind admisă măsura arestării preventive a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel