Constanţa: Zece zile de sărbătoare cu prilejul împlinirii a 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă
O serie de evenimente culturale, artistice, sportive, dar şi gastronomice se vor desfăşura timp de zece zile, începând cu 14 noiembrie, cu prilejul împlinirii a 141 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă.
Primăria Constanţa a informat, marţi, că evenimentele vor debuta joi, ora 11,00, cu o ceremonie militară comună de depunere de coroane la Monumentul Independenţei Tulcea şi de aprindere a Flăcării "Spiritul Dobrogean". Ulterior, va avea loc prezentarea volumului "Dobrogea, edificii cu mozaic - credinţa, cultura, cetatea" la Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea. De la ora 14,00, în Sala Mihail Kogălniceanu, se va desfăşura festivitatea solemnă de semnare a protocolului între Instituţia Prefectului - Judeţul Tulcea şi Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa privind organizarea Zilei Dobrogei, scrie Agerpres.
Momentele de sărbătoare vor fi acompaniate de expoziţiile "Arme şi accesorii din colecţia de artă orientală" şi Constantin Găvenea "Litografii şi acuarele", iar ansamblul "Baladele Deltei" va susţine un spectacol dedicat Zilei Dobrogei, la Sala Polivalentă.
Vineri, 15 noiembrie, centrul festivităţilor se mută la Constanţa. De la ora 11,00, Colegiul Prefectural se reuneşte în şedinţă festivă comună. La eveniment vor participa reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din administraţia publică dobrogeană, ocazie cu care va fi acordată distincţia de onoare "Recunoştinţa Dobrogenilor". Ceremonia se va încheia cu un moment artistic oferit de elevii Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria".
Conform administraţiei locale, începând cu ora 15,00, meşteşugari, purtători de obiceiuri populare şi producători agricoli dobrogeni vin la târgul "Dobrogea, un festival de obiceiuri, tradiţii şi gusturi", care va fi organizat la Pavilionul Expoziţional din Constanţa. În perioada 15 - 17 noiembrie, vizitatorii se pot bucura de standuri culinare din cele două judeţe componente ale regiunii Dobrogea. Experienţele gastronomice vor fi completate de activităţi antrenante de oină, baseball şi sporturi tradiţionale. În fiecare seară, ansambluri etnice dobrogene vor urca pe scena festivalului pentru a oferi un show de excepţie, fiecare spectacol conţinând ca element de referinţă obiceiurile de nuntă ale etniei respective.
Pe 16 noiembrie, de la ora 10,00, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa va găzdui vernisajul expoziţiei fotodocumentare şi numismatice "Vestigii dobrogene", ce va rămâne pe simeze până pe 23 noiembrie. În cadrul evenimentului, va avea loc prezentarea de carte "Dobrogea, edificii cu mozaic - credinţa, cultura, cetatea". De la ora 11.30, cei mai vârstnici reprezentanţi ai minorităţilor şi cei născuţi pe 14 noiembrie vor fi premiaţi la Muzeul de Artă Populară Constanţa, unde se va desfăşura vernisajul expoziţiei de costume naţionale populare autentice "Dobrogea - multiculturalitate etnică".
În perioada 14 - 22 noiembrie, se vor desfăşura evenimentele sportive "Mişcare pentru sănătate" şi "Sănătate prin activităţi recreative", la Sala Sporturilor din Constanţa. Evenimentele vor cuprinde "Campionatul de minifotbal cu echipele instituţiilor publice din judeţ", "Exatlon Dobrogea 2019" şi "Baschet 3×3 - Cupa Dobrogei".
Academia Navală "Mircea cel Bătrân", Universitatea Maritimă şi Universitatea "Andrei Şaguna", în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa vor organiza sesiuni de comunicări ştiintifice şi o expoziţie foto-documentară despre promovarea şi valorificarea turistică a patrimoniului multicultural din Constanţa. Tematica seminariilor va viza educaţia marinărească română, securitatea cibernetică şi Parcul "Regina Maria" din Constanţa.
Un număr de 141 de stejari vor fi plantaţi de către reprezentanţii administraţiilor publice din judeţul Constanţa şi de studenţii voluntari de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" şi Universitatea Maritimă Constanţa, duminică, 17 noiembrie.
Vineri, 22 noiembrie, de la ora 11,00, în sala de spectacole a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria", va avea loc festivitatea de premiere a concursului "Dobrogea de azi, privind spre viitor", adresat elevilor din ciclurile gimnazial şi liceal. Cele mai bune lucrări vor fi cuprinse în cartea care va fi oferită delegaţiilor care vizitează judeţul Constanţa.
Seria de manifestări prilejuite de celebrarea momentului istoric se încheie sâmbătă, 23 noiembrie, la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" Constanţa. De la ora 10,30, se va desfăşura premierea concursului "Istoria Dobrogei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News