Constanţa: Percheziţii la domicilii şi sedii de firme, pentru destructurarea unui grup de contrabandişti de ţigări
Procurorii DIICOT fac cercetări privind comiterea mai multor infracţiuni de către un grup de persoane, printre care cea de contrabandă cu ţigări, fiind efectuate opt percheziţii la domicilii şi sedii de firme din Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Bucureşti, au informat vineri reprezentanţii respectivei structuri.
"La data de 19.09.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au efectuat 8 percheziţii domiciliare la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale de comisionariat vamal, precum şi la domiciliile administratorilor societăţilor aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Constanţa", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de DIICOT.
Conform sursei citate, acţiunea a vizat un grup de persoane, care în aprilie 2019, folosind fără drept numele de utilizator şi parola alocate unui lucrător vamal pentru accesul la aplicaţia informatică privind tranzitul de mărfuri pe teritoriul Uniunii Europene, au rerutat şi au confirmat fictiv, în sistem electronic, o operaţiune de tranzit vamal ce viza un transport de ţigări (două containere) expediat dintr-un stat non-UE cu destinaţia Port Constanţa.
"Prin activitatea infracţională, respectiv stingerea fictivă a tranzitului vamal, ţigările au intrat pe teritoriul Uniunii Europene şi au fost comercializate ilicit, fără a fi plătite taxe vamale, accize şi T.V.A. aferent", potrivit DIICOT.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal într-un sistem informatic şi contrabandă.
"În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate pentru cercetări înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi un numar de 57 HDD-uri, 6 terminale mobile, 2 laptop-uri, 3 tablete, 5 carduri de memorie, 5 cartele SIM, 9 stick-uri USB şi 4 floppy disk-uri", se menţionează în comunicat.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti şi SCCO Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News