Constanţa: Credincioşii musulmani sărbătoresc timp de trei zile Ramazan Bayram
Credincioşii musulmani vor sărbători timp de trei zile, începând cu 4 iunie, Ramazan Bayram, după o lună de primenire spirituală prin post, slujbe şi rugăciuni, a informat luni Muftiatul Cultului Musulman din România.
Conform sursei citate, slujba de Ramazan Bayram va fi oficiată marţi, începând cu ora 6.06, la Geamia Hunchiar din municipiul Constanţa, de către şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf. De asemenea, slujbe religioase cu ocazia Ramazan Bayram vor fi oficiate în toate geamiile. 'Zilele de Bayram sunt o binecuvântare pentru musulmanii care de-a lungul Lunii Sfinte Ramazan au ţinut post.
Aceste zile sunt un prilej de apropiere, de deschidere a sufletului şi de împărtăşirea bucuriei comune', reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Muftiatul Cultului Musulman din România. Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, musulmanii îşi vizitează rudele şi prietenii. 'De asemenea, pe parcursul celor trei zile de sărbătoare ne vizităm rudele şi prietenii, ne bucurăm de cei dragi şi cinstim memoria celor care au trecut la cele veşnice. Fie ca aceste zile de sărbătoare să ne fie călăuzitoare şi să fim buni şi darnici întotdeauna. Să ne respectăm pururi părinţii, să îi ajutăm ori de câte ori putem pe cei aflaţi în suferinţă, să fim mereu cu sufletul deschis şi gata să facem o faptă bună', au mai transmis reprezentanţii Muftiatului Cultului Musulman din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News