59 de inspectori urmând să verifice, până pe 30 august, modul în care agenţii economici de pe litoral vor respecta condiţiile privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare, au informat reprezentanţii instituţiei. 'Scopul acestui comandament este de a contribui, prin derularea activităţilor specifice, la protejarea sănătăţii publice şi, implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc', se menţionează într-un comunicat de presă transmis de ANSVSA.
Potrivit sursei citate, în perioada 24 iunie - 30 august, echipe de inspectori vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare. Activitatea comandamentului va fi realizată de 59 de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, atât din cadrul DSVSA Constanţa, cât şi delegaţi din alte judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.
Inspectorii ANSVSA vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia - Vama Veche. 'Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică în care se prepară şi se servesc alimente', conform comunicatului.
Totodată, ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival - 0786.577.007 -, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call Centerului ANSVSA - 0800.826.787 -, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie, potrivit sursei menţionate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă