CNS s-a adresat ministerelor de externe ale statelor din spaţiul Schengen într-o scrisoare deschisă publicată marţi, trimisă şi agenţiei ungare de presă MTI. Potrivit documentului, comunitatea naţională maghiară din România este interesată de aderarea ţării la spaţiul Schengen, în timp ce înţelege foarte bine rezervele exprimate de unele state.
“Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar care caracterizat atitudinea României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani” – se arată în documentul semnat de preşedintele CNS, Balázs Izsák.
CNS reaminteşte: după schimbarea de sistem, România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei. Ea s-a obligat unilateral să respecte recomandările Consiliului Europei, ceea ce a fost condiţia aderării. S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile bisericeşti confiscate în mod arbitrar de regimul comunist. Aderarea a avut loc la 7 octombrie 1993, pe urmă însă şeful de stat al României de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea şcolilor şi a bunurilor bisericeşti a fost blocată, mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite.
CNS susține că România nu respectă drepturile minorităților
La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, îndeplinind parţial criteriile de aderare şi promiţând că nu va scoate de pe ordinea de zi îndeplinirea acestora. Printre aşa-numitele criterii de la Copenhaga, respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor se află în fruntea listei. România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE.
“Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca România să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român la respectarea angajamentelor asumate anterior” – se arată în document.
Printre promisiunile ale căror realizare ar trebui impusă, CNS a menţionat restituirea necondiţionată şi imediată a proprietăţilor bisericilor maghiare, restaurarea învăţământului bisericesc maghiar, respectarea necondiţionată şi deplină a recomandărilor Consiliului Europei şi respectarea deplină şi cu bună credinţă a prevederilor Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare.
Documentul se referă în mod special la Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei, al cărei articol al 11-lea prevede: “în zonele, unde persoanele aparţinând de o minoritate naţională formează o majoritate, aceste persoane au dreptul să dispună de o administraţie locală sau autonomă, sau, respectiv, de o situaţie de drept deosebită, corespunzătoare cu situaţia lor istorică şi teritorială, în acord cu legile interne ale statului”.
CNS a recomandat statelor membre ale spaţiului Schengen să se consulte cu liderii bisericilor maghiare şi cu organizaţiile reprezentative ale maghiarilor din România înaintea luării unei decizii şi să le ceară informaţii cu privire la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, conform Hirado.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii