CIADO transmite, într-un comunicat de presă, că România și-a asumat, prin aderarea la UE, obligații precum reducerea cererii și ofertei de droguri, ceea ce a presupus crearea Agenției Naționale Antidrog și adoptarea Strategiei Naționale Antidrog și Planul de acțiune.
Creștere a consului de droguri
Sursa citată atrage atenția că Planul de Acțiune pentru 2017-2020 nu este aprobat încă, deși suntem în martie. În același timp, CIADO subliniază că nici Programele de Interes Național (PIN) nu și-au produs efectele în perioada 2010-2016. În această perioadă, creșterea consumului de droguri a crescut de la 1,7% în 2008 la 6,1% în 2016 pe segmentul de vârstă 14-64 de ani. În rândul tinerilor de 16 ani, consumul de droguri a crescut de la 5% în 2010 până la 11% în 2014 și 21% în rândul studenților.
SRI și BCCO, singurele combatante ale traficului de droguri
CIADO a constatat că ”ministerele, autoritățile administrației publice centrale și locale nu au rapoarte de evaluare a acțiunilor prevăzute în planurile de acțiune, resurse financiare, logistica așa cum ele sunt prevăzute prin H.G. Singurele instituții ce au reușit să stagneze traficul și implicit creșterea consumului de droguri, sunt Serviciul Roman de Informații (SRI) și B.C.C.O ceea ce nu putem susține în cazul prevenirii consumului de droguri, activitate aflată în coordonarea Agenției Naționale Antidrog”.
Traficul și consumul de droguri, risc și amenințare la siguranța europeană
Autoritățile române ar fi rămas indiferente față de fenomen, iar CIADO sesizează Consiliul European și Comisia Europeană. CIADO atrage atenția că ”traficul și consumul de droguri reprezintă, alături de terorism, trafic de persoane și de armament, risc și amenințare la siguranța europeană și ar fi trebuit ca problematica să fie abordată cu responsabilitate de autoritățile române”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”