Consilier județean, de 34 de ani, rănit grav, după ce un bolovan a căzut peste mașina sa - FOTO
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
SAJ Arad
SAJ Arad
Un consilier județean, de 34 de ani, a fost rănit grav.

Autoturismul în care se afla consilierul județean din Arad, în vârstă de 34 de ani, a fost lovit de un bolovan ce a căzut de pe versant. Întâmplarea a avut loc în zona localităţii Gurahonţ, Consilierul județean din Arad a fost luat cu elicopterul pentru a fi dus la spital.



Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, care a intervenit la locul accidentului, victima a fost găsită în stare de inconştienţă, iar echipajul medical a solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Caransebeş, notează Agerpres. 

Până la sosirea echipajului aerian, medicii arădeni au stabilizat victima, care a revenit la starea de conştienţă, constatându-se, după primele evaluări, că a suferit traumatism toracic şi de bazin. Bărbatul este transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad.



Victima este consilierul judeţean George Botizan, vicepreşedinte al organizaţiei de tineret PNL. Poliţiştii fac cercetări privind împrejurările producerii accidentului, în zonă având loc mai multe căderi de piatră de pe versanţi de-a lungul timpului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel