Conservatorii îşi aleg la Congres preşedintele executiv şi secretarul general
Preşedintele executiv al Partidului Conservator şi secretarul general al formaţiunii vor fi aleşi duminică, în cadrul Congresului Extraordinar care se va desfăşura la Sala Palatului din Capitală.
"Congresul de duminică reprezintă pentru noi o ultimă fază pregătitoare înaintea primului test important prin care partidul nostru va trece în 2012 - alegerile locale. Cei aproximativ 5.000 de delegaţi la Congresul Partidului Conservator vor ratifica protocolul semnat cu Partidul Naţional Liberal, prin care am constituit Alianţa de Centru Dreapta, şi protocolul Uniunii Social Liberale, semnat cu Partidul Social Democrat", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, delegaţii la Congres vor vota şi pentru alegerea unui secretar general, dar şi a unui preşedinte executiv al formaţiunii, "care vor completa structura de conducere a partidului şi vor contribui la întărirea lui în teritoriu". Preşedintele PC a afirmat că, deocamdată, şi-au depus candidaturile pentru funcţia de preşedinte executiv senatorul Vasile Nistor, nou-venit în rândul conservatorilor după demisia din PDL, iar pentru postul de secretar general - Damian Florea, care deţine în prezent interimatul acestei funcţii.
Se modifică statutul
În cadrul Congresului va fi modificat şi Statutul formaţiunii, printre principalele modificări regăsindu-se crearea funcţiei de preşedinte executiv al partidului. Tot la Congresul PC, prim-vicepreşedintele PC, Cristian Popescu-Piedone, primar al sectorului 4 al Capitalei, ar putea fi nominalizat drept candidat din partea Alianţei de Centru Dreapta PNL - PC la Primăria Capitalei, după cum au declarat, miercuri, surse conservatoare, care au susţinut că ar fi existat "discuţii intense" între PNL şi PC privind candidatura lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Municipiului Bucureşti.
Sursele au adăugat că o eventuală decizie a lui Piedone de a se înscrie în cursa pentru Bucureşti ar putea depinde de modul în care se adoptă Legea Capitalei, dacă se renunţă sau nu la primăriile de sector.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News