Data publicării:

Conservatorii britanici vor vota contra acordului susţinut de premierul Theresa May

Autor: Eduard Pascu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O majoritate a membrilor European Research Group, o facţiune eurosceptică din Partidul Conservator britanic, vor vota împotriva acordului care va fi prezentat în luna iunie în parlament de către premierul Theresa May, a declarat miercuri parlamentarul Owen Paterson, potrivit Reuters.

Paterson, fost ministru, s-a declarat îngrijorat de faptul că după eventuala aprobare parlamentară a acordului Regatul Unit ar trebui să respecte legislaţia Uniunii Europene. El a adăugat că Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), care susţine guvernul May în parlamentul de la Londra, se teme că acordul va alinia Irlanda de Nord mai aproape de Uniunea Europeană decât restul Regatului Unit.

Din păcate, noi vom vota din nou împotriva acordului, în contextul în care DUP şi-a prezentat poziţia, întrucât nu se schimbă natura esenţială a acordului de retragere, despre care considerăm că este inacceptabil să avem legi impuse de alte 27 de ţări diferite, unde nu suntem implicaţi, a declarat Paterson pentru BBC.

Divorțul este incert


La aproape trei ani după ce 52% dintre britanici au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care 'divorţul' va avea loc.

Data iniţială a ieşirii din UE a fost 29 martie 2019, deşi premierul May nu a reuşit să convingă parlamentarii britanici să aprobe acordul negociat cu Bruxellesul, astfel că şefa executivului a prezentat o ofertă Partidului Laburist, condus de Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la un compromis.

La 11 aprilie, premierul britanic a convenit cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de legislativul britanic. 

Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul său cu Bruxellesul privind părăsirea blocului comunitar. 

Vezi și: Brexit: Theresa May, demisie. Ședință crucială în Marea Britanie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel