Conjuncția Jupiter-Neptun în Pești din 2022 nu a mai avut loc din 1856! Schimbări majore pentru toți
Conjuncția Jupiter-Neptun se petrece, la fiecare 13 ani, în alt semn. În 2022, cele două planete se vor întâlni în semnul Peștilor. Astrosens.ro îți explică cum te va influența acest aspect.
Evenimentele ultimelor zile au dat peste cap întreaga planetă. Daniela Simulescu a invitat-o pe Ioana Ispas, Vicepreședintele Asociației Astrologilor, să ne povestească mai multe despre acest aspect. Ce înseamnă? Când a mai avut loc și ce s-a întâmplat atunci?
Cum se resimte conjuncția Jupiter-Neptun?
"Evenimentele nu se petrec în zilele în care are loc conjuncția, ci ele se pregătesc de dinainte. Fiind evenimente cu impact global, ele trec niște etape. Imediat cum Jupiter a intrat în Pești (n.r.14 mai - 28 iulie 2021, din 29 decembrie 2021) a ridicat unele bariere, a schimbat mentalul colectiv. Vorbim deja de ridicarea multor restricții. Cumva, oamenii vor să iasă dintr-un cotidian care i-a ținut prea mult într-un loc. Sunt mai interesați de sine, de vindecarea personală. Atât prin medicina tradițională, cât și prin cea alternativă.
Jupiter fiind în Pești, adică în domiciliul lui, amplifică și accelerază tot reglementările comerțului internațional/situația economică. Mai ales tot ce înseamnă comerț pe cale navală. Vom discuta și despre tot ce înseamnă energii regenerabile. Dar și cele alternative. Liderii politici vor avea unele viziuni un pic nerealiste”, conform specialistului.
Când s-a petrecut ultima conjuncție Jupiter-Neptun în Pești?
„În 1856. Și atunci, dar și acum este vorba despre modul în care noi folosim resursele. După 1856, au urmat câțiva ani de maximă expansiune în Europa. Amintim de începutul colonizării unor regiuni din Africa și Asia de către Europa. Am avut un război al opiumului în China. Și au fost ani cu puternice inundații în Franța. Au fost destul de multe evenimente meteorologice mai deosebite, nu doar în Europa.
Și să ne reamintin că în 1856 a avut loc Tratatul de la Paris, care recunoștea Marea Neagră ca teritoriu neutru, nemilitarizat. Acest tratat a pus capăt războaielor dintre Imperiul Otoman și cel Țarist. Se recunoștea integritatea Imperiului Otoman. Iar pretențiile de expansiune ale Imperiului Țarist în zonă au fost foarte diminuate.”
Continuarea materialului și declarații interesante pe astrosens.ro!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News