Congres PNL. Orban, două puncte slabe! Teodorescu: ”I-a transmis un mesaj!”. Ce spune despre Cîțu
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 22 iul, 12:24
WhatsApp
Facebook Ludovic Orban
Profesorul Bogdan Teodorescu a identificat două puncte slabe ale lui Ludovic Orban în vederea congresului PNL şi a făcut câteva precizări şi despre Florin Cîţu. 

"Din punctul meu de vedere, dl Orban are două puncte slabe. Primul este că domnia sa a condus partidul care a pierdut alegerile. Primind 25%, el a primit din partea cetăţeanului României un vot de neîncredere. Era premier şi preşedinte al PNL. Nu e relevant că a demisionat din funcţia de prim-ministru, relevant e că cetăţeanul i-a transmis un mesaj dlui Orban. Ca urmare a unor jocuri de care nu are sens să pomenim acum, ei au revenit la putere. Poziţia sa în spaţiul public românesc a fost definită de pierderea alegerilor. 

Al doilea punct slab este negocierea Guvernului. În care există acel moment care va intra în cărţile de istorie. Dl Orban, pentru a-şi securiza poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a renunţat la o sumă de ministere, unele considerate foarte importante de PNL, pe care le-a dat aliaţilor. Domnia sa are aceste două puncte slabe care îi sunt reproşate şi în gura mare şi în tăcere. Un om care a fost respins electoral are şanse mai mici să ducă partidul mai departe. Un om care s-a pus pe sine în faţa partidului este un om despre care organizaţia poate să aibă o părere proastă. Este partea vulnerabilă a dlui Orban", a spus Bogdan Teodorescu la DC NEWS TV. 

Cîţu, scutit de aceste vulnerabilităţi 

"Pe de altă parte, dl Cîţu este scutit de aceste două vulnerabilităţi. Toată lumea poate avea vulnerabilităţi, dar nu le are pe acestea două. Se mai adaugă o realitate. Acel gest de demitere a lui Vlad Voiculescu a fost văzut de o parte dintre liberali ca un gest de revanşă", a mai punctat profesorul. 

Alte ministere, ţintite pentru remaniere după Congres 

Conform unor surse liberale citate de Antena 3, premierul Florin Cîţu ar pregăti mai multe schimbări în Guvernul României dacă va câştiga şefia PNL. Astfel, acesta ar urma să renegocieze ministerele cu cei de la USR-PLUS, dar şi cu UDMR. 

G Ad:

Florin Cîțu ar vrea ca unii dintre cei care l-au susţinut în vederea Congresului să primească funcţii de miniştri, dar şi alte funcţii importante în stat. Alina Gorghiu, conform surselor, ar putea fi viitorul preşedinte al Senatului, dacă USR-PLUS ar fi de acord să o retragă pe Anca Dragu din această funcţie. Ulterior, USR-PLUS ar putea primi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

În acest context, USR-PLUS ar trebui să cedeze şi două ministere importante, iar printre ţinte s-ar afla Ministerul Justiţiei, cel al Economiei sau cel al Transporturilor. Astfel, Lucian Bode ar putea prelua din nou şefia Ministerului Transporturilor, în timp ce Rareş Bogdan ar putea fi numit ministru la Interne. 

Dacă, totuşi, UDMR ar prelua funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, atunci aceştia ar trebui să renunţe la Ministerul Dezvoltării Regionale, care ar urma să fie preluat de Robert Sighiartău, actualul secretar general al PNL. 

VEZI Se anunţă schimbări în Guvern şi Parlament, dacă Florin Cîţu câştigă şefia PNL. Vâlcu: Vinde blana ursului din pădure!

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro