CONGRES PNL. Ludovic Orban recunoaște că Florin Cîțu e în avantaj
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Facebook - Ludovic Orban
Facebook - Ludovic Orban
Ludovic Orban a recunoscut că Florin Cîțu este în avantaj în acest moment în competiția pentru președinția partidului.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a recunoscut, luni seară, că Florin Cîțu este în avantaj în acest moment în competiția pentru președinția partidului pentru că are ca strategie atragerea președinților de filiale.  

Așadar, Ludovic Orban a spus, luni seară, la TVR 1, că Florin Cîțu a avut ca strategie atragerea președinților de filială.

„Strategia domnului Cîțu a fost să atragă de partea lui președinți de filiale județene, mulți președinți proaspăt aleși care practic se gândesc la 4 ani de mandat și care au preferat să spună că sunt de partea premierului. (...) 30 – 31 de președinți din 48. Acum, este un avantaj competitiv pe care nu îl neg. Președinții au influență în formarea delegaților și se implică în încercarea de a-i convinge pe delegați să vină la congres să împărtășească opțiunea pe care o au ei, dar nu e neapărat relevant”, a spus Orban.

Ludovic Orban a adăugat că pentru el este important fiecare delegat al PNL care va participa la Congresul din 25 septembrie, când va fi ales președintele PNL.

La Congresul din 25 septembrie se aleg, alături de preşedintele partidului, preşedinţii Curţii de Onoare şi Arbitraj şi Comisiei de de Revizie şi Cenzori, urmând ca restul conducerii să se aleagă la un Consiliu Naţional ce va fi organizat ulterior.

Premierul Florin Cîţu, candidat la funcţia de preşedinte al PNL, a spus că din 25 septembrie, Partidul Naţional Liberal va avea la conducere "un om care peste tot şi-a făcut treaba" şi care "niciodată nu a dezamăgit".

Desfăşurarea congresului va fi cu 5.000 de delegaţi, dintre care 493 sunt delegaţi de drept, restul sunt delegaţi aleşi după norma de reprezentare, conform statutului, au stabilit participanţii la Consiliul Naţional.

VEZI ȘI: Laura Vicol, avocat, lămuriri după ce Dan Vîlceanu a zis că ”nu se poate cumula pensia anticipată sau anticipată parțial cu salariul”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel