Data publicării:
Conflict militar cu Rusia. Victor Ponta: Cât timp suntem în NATO nu e niciun pericol
Radu Tudor l-a întrebat pe Victor Ponta despre teama românilor: un posibil conflict militar cu Rusia în România.
Cu acest prilej, premierul a transmis un mesaj important.
"Și eu sunt îngrijorat pentru că știu foarte multe din lucrurile care se întâmplă în regiune. Am acces la multe informații. Vreau să spun cum gândesc ca prim-ministru. Cred că România va fi sigură cât timp nu va singură. Dacă ești singur – cum a fost Ucraina – uneori te ajută comunitatea internațională, de obicei nu. România, fiind în NATO, este singura șansă să avem tot timpul siguranță. Cât timp suntem în NATO, cât timp suntem parteneri loiali, nu este niciun pericol. Nu există pericolul să vină armata rusă în România", a spus Victor Ponta la Antena 3.
"Aceasta este partea bună. Mai este o parte care nu este neapărat rea și se referă la faptul că trebuie să ne asumăm niște responsabilități și niște cheltuieli. Cum ar fi sunat ca noi acum să spunem că oprim proiectul Deveselu? Păream fricoși și neserioși", a mai zis premierul la "Punctul de întâlnire".
"Anul viitor vom fi prima țară din zona noastră care are operaționale 12 avioane F 16 cu piloți români pregătiți. Suntem țara cea mai bine dotată pe aviație de transport. Aveam cea mai mare flotă de transport. Am investit cât am putut în producția internă. Sunt fabrici în România care au început să aibă din nou de lucru. Avem propria noastră industria de apărare. Toate aceste lucruri presupun niște cheltuieli", a adăugat Victor Ponta.
"Nu cu cele 12 sau 24 de avioane se câștigă - Doamne ferește - un război, dar arăți că ești serios și că ești dispus să participi cu bucățica ta mică. Nu trebuie să ne comparăm noi cu America, dar arătăm că putem participa la acest efort. Altfel... ce obligație are America să cheltuie banii americanilor să ne apere pe noi? Este un efort comun. În materie strategică și militară, partenerul nostru este reprezentat de SUA. Să nu se supere nimeni din Europa, dar partenerul nostru strategic - Doamne ferește, la nevoie - este SUA", a conchis premierul.
VEZI ȘI: Ce a vrut să spună Ponta cu expresia "cum va fi voia DNA"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News