'Până în prezent, nu am fost capabili să dovedim că tehnologia a adus progres social', a declarat preşedintele francez, adresându-se conferinţei OIM de la Geneva, ce marchează centenarul acestei organizaţii. Companiile şi guvernele trebuie să demonstreze că beneficiile dezvoltărilor tehnologice nu cresc precaritatea locurilor de muncă şi nu reduc drepturile angajaţilor, a adăugat Macron.
La rândul său, cancelarul german a declarat că mulţi oameni se întreabă dacă abilităţile lor profesionale vor putea ţine pasul cu schimbările tehnologice, dacă locurile lor de muncă vor mai fi necesare în viitor şi unde vor găsi de lucru dacă vor fi disponibilizaţi. 'Acestea sunt întrebări mari şi serioase, şi, de aceea, constituie provocări politice mari şi serioase', a arătat cancelarul Merkel.
OIM a fost fondată în 1919, după Primul Război Mondial, în scopul de a promova justiţia socială şi dreptul muncii, ca garanţie a păcii globale. Prin negocieri între guverne, sindicate şi angajatori, OIM a elaborat aproape 190 de acorduri şi peste 200 de recomandări, în domenii precum drepturile sindicale, combatarea discriminării, muncii forţate sau muncii copiilor. În opinia liderilor francez şi german, OIM este un exemplu major de cooperare internaţională, într-o perioadă în care noţiunea de compromis la nivel diplomatic este pusă sub semnul întrebării de ţări ca Statele Unite. 'Nimeni nu câştigă 100% într-un compromis, dar compromisurile ne permit să progresăm în ansamblu', a subliniat cancelarul german, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă