Data publicării:
Condusul pe timp de noapte: Cum ne afectează vârsta vederea și ce putem face
Condusul pe timp de noapte reprezintă o provocare pentru mulți șoferi, iar temerile sunt justificate, având în vedere că aproximativ 40% din accidentele rutiere au loc noaptea sau în primele ore ale dimineții, riscul fatalității fiind dublu față de accidentele din timpul zilei.
Odată cu înaintarea în vârstă, condusul nocturn poate deveni și mai dificil din cauza schimbărilor naturale ale ochilor. Iată cum ne afectează vârsta vederea și câteva sfaturi de la specialiști pentru a conduce în siguranță pe timp de noapte, notează Yahoo News.
De ce întâmpină dificultăți ochii îmbătrâniți când vine vorba de văzutul pe întuneric?
Modificările de vedere care afectează condusul nocturn pot începe chiar de la vârsta de 20-30 de ani. "Uscarea ochilor este una dintre problemele majore care încep să apară la tineri", afirmă Dr. Mile Brujic, optometrist și consilier Bausch + Lomb. Unul dintre principalii factori este timpul excesiv petrecut în fața ecranelor dispozitivelor digitale. "Filmul lacrimal este prima suprafață pe care lumina o atinge înainte de a intra în ochi", explică Brujic. "Dacă acesta nu este perfect - dacă există zone uscate în filmul lacrimal – calitatea vederii poate fi afectată."
Uscarea ochilor, afecțiune care determină o producție insuficientă de lacrimi, senzație de arsură sau zgârietură în ochi, este întâlnită la milioane de persoane, în special la adulții trecuți de 50 de ani. "Situația se înrăutățește cu vârsta și poate cauza încețoșarea vederii, mai ales când suntem obosiți", spune Dr. Christina Prescott, specialist în oftalmologie.
Adulții la începutul sau mijlocul vârstei de 40 de ani încep să își piardă treptat capacitatea de a focaliza obiectele de aproape (citit, etichete, meniuri). Această afecțiune este cunoscută sub numele de presbiopie. "Unele persoane intră în cabinetul oftalmologic oarecum în negare, considerând că nu e nevoie de corecție, însă presbiopia obosește ochii pe parcursul zilei, iar acest lucru poate afecta vederea la distanță", explică Brujic.
Dr. Brian Boxer Wachler, oftalmolog, menționează că o altă schimbare comună legată de vârstă este cataracta, o afecțiune în care "lentila internă naturală a ochiului dezvoltă o zonă încețoșată." Astfel, "luminile pe timp de noapte (faruri, stâlpi de iluminat) pot deveni foarte puternice, cu efect de orbire și halouri, îngreunând vederea nocturnă."
Deși cataracta este mai frecventă la persoanele în vârstă, procesul de deteriorare a lentilei ochiului începe în jur de 40 de ani. Degenerescența maculară legată de vârstă (afecțiune a zonei centrale a retinei) și glaucomul (afecțiune care deteriorează nervul optic) sunt alte două afecțiuni comune legate de ochi care pot afecta condusul pe timp de noapte.
"Degenerescența maculară afectează în principal vederea centrală, fiind mai degrabă o problemă pentru citit, însă în stadii avansate are impact și asupra vederii necesare șofatului", explică Prescott. "Glaucomul este însă cel mai periculos din punct de vedere al condusului, deoarece afectează vederea periferică – și deseori oamenii nu sunt conștienți de această pierdere până când e prea târziu".
Este dificilul la condus pe timp de noapte același lucru cu "orbirea nocturnă"?
Nu. "Acesta este unul dintre cei mai confuzi termeni utilizați de populația generală," spune Brujic. El explică faptul că atunci când intrăm într-un mediu întunecat, pupilele se măresc în mod natural pentru a permite pătrunderea a mai multă lumină în ochi. "Când pupilele cresc, expun orice imperfecțiuni din sistemul nostru optic, ceea ce poate cauza o reducere a calității vederii pe seară. Aceasta este o schimbare normală a ochilor care de cele mai multe ori poate fi corectată cu prescripția potrivită."
Orbirea nocturnă, sau nictalopia, este o afecțiune în care cineva întâmpină dificultăți extreme sau își pierde abilitatea de a vedea pe întuneric sau în spații slab luminate. "Una dintre afecțiunile mai cunoscute care poate cauza nictalopie este retinita pigmentară, care afectează vederea în așa fel încât pacienții devin literalmente orbi pe timp de noapte." Aceasta este însă o afecțiune genetică, manifestările apărând deseori încă din copilărie.
Strategii pentru îmbunătățirea vederii nocturne
Toți specialiștii sunt de acord că o consultație oftalmologică este cheia pentru un condus nocturn mai bun. "Majoritatea afecțiunilor care contribuie la problemele cu vederea nocturnă sunt tratabile", afirmă Dr. Prescott. Iar dacă medicul recomandă purtarea ochelarilor, aceștia trebuie utilizați conform indicațiilor.
Cei care suferă de ochi uscați ar trebui să urmeze regula 20/20/20: pentru fiecare 20 de minute petrecute uitându-se la un ecran, să facă o pauză de 20 de secunde privind la ceva aflat la o distanță de 20 de picioare (aproximativ 6 metri). Utilizarea lacrimilor artificiale poate ajuta, de asemenea.
Pentru condusul nocturn este recomandat să nu vă uitați direct la farurile mașinilor care vin din sens opus, ci să priviți ușor în dreapta. Curățarea parbrizului, folosirea luminilor de ceață, reducerea luminilor de bord, lentile cu strat anti-reflex sunt alte sfaturi utile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News