Condus la şcoală de tatăl deghizat în fiecare zi altfel - GALERIE FOTO
Un tânăr din Statele Unite ale Americii nu o sa uite niciodată primul an de liceu. Asta pentru că tatăl lui îl conducea în fiecare zi la autobuzul şcolii îmbrăcat în diferite costume.
Dale Prince povesteşte că totul a început în prima zi de liceu a copilului său, Rian.
"Eram în dormitor, iar Rian aştepta autobuzul în faţa casei. La un moment dat soţia mi-a spus să ieşim din casă şi să-i facem cu mâna, când pleacă.
Din acel moment Dale a făcut acest gest în fiecare dimineaţă, dar nu oricum, ci costumat în diferite personaje. Desigur, că tânărul nu ştia ce pune la cale tătăl său şi a fost ruşinat în prima zi, mai ales că autobozul era plin de elevi care râdeau.
Spre uimirea lui Rian, tatăl său a continuat să-i facă cu mâna, iar într-un an a purtat nu mai puţin de 170 de costume diferite.
"Primele dăţi îmi era ruşine, însă apoi m-am obişnuit şi a devenit chiar distractiv", spune băiatul
De-a lungul timpului bărbatul a fost costumat în pirat, eroi de filme, Michael Jackson, diferite animale. Întrebat de un ziarsit local cum a reuşit să facă rost de ele, Dale Prince a declarat că familia sa avea o colecţie destul de mare de costume de Halloween, iar pe unele le-a împrumutat de la vecini. În total, acesta a reuşit să chletuiască mai puţin de 50 de dolari.
"Nu a fost chiar aşa de uşor", a spus Dale. "Rian pleca la 7:10 şi aştepta autobuzul 4-5 minute. Aşadar eu trebuia sa ma echipez în maxim 4 minute pentru a ieşi în faţa casei înainte să plece maşina".
În ficare zi tătăl a fost fotografiat de soţia sa, care a făcut
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News