Conducerea PDL l-a mandatat pe Boc să finalizeze şi să semneze protocolul coaliţiei
BPN al PDL l-a mandatat pe premierul Emil Boc să finalizeze şi să semneze în această săptămână protocolul de coaliţie guvernamental, a declarat, luni, secretarul general adjunct al formaţiunii social-democrate, Gheorghe Flutur.
Flutur a precizat că acest protocol cuprinde obiective de relansare economică, dar şi câştigarea de către coaliţie a alegerilor din 2012 şi guvernarea după 2012, relatează Mediafax.
"Am discutat şi în coaliţie şi în PDL forma protocolului, primul-ministru a fost mandatat să finalizeze şi să semneze în numele PDL protocolul de coaliţie", a spus Flutur.
El a adăugat că actuala coaliţie şi-a asumat guvernarea, care are în vedere o foaie de parcurs cu obiective şi termene, iar propunerea coaliţiei "curajoasă" este câştigarea alegerilor în 2012 şi guvernarea în continuare.
Partidele din arcul guvernamental - PDL, UDMR, UNPR şi Grupul minorităţilor naţionale - vor semna, cel mai probabil joi, Protocolul de colaborare, care se află în stadiu de finalizare, a declarat liderul senatorilor Uniunii, Fekete-Szabo Andras Levente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News