Data publicării:

Conducerea Ministerului Justiției, discuţii cu sindicatele din sistemul penitenciar

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ministerul Justitiei
Ministerul Justitiei

În continuarea discuțiilor din data de 13 mai 2019, conducerea Ministerului Justiției a avut, marți, 14 mai 2019, o a doua rundă de convorbiri cu reprezentanții sindicatelor din sistemul penitenciar pentru găsirea unor soluții privind problemele semnalate de aceștia.

La discuții au participat secretarul de stat din Ministerul Justiției, domnul Ion Popa, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul Cristian Pleșa, prim-vicepreședintele Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare, doamna Mihaela Neacșu, președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, domnul Florin Șchiopu, precum și președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, domnul Sorin Dumitrașcu.

Conform solicitării viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice, doamna ministru al justiției, interimar, Ana Birchall, a fost agreată întocmirea unei informări care să cuprindă situația reală din sistemul penitenciar, precum și soluțiile pentru aspectele semnalate.

Conducerea Ministerului Justiției își manifestă în continuare totala disponibilitate la un dialog real, deschis și constructiv cu scopul identificării unor soluții optime față de problemele invocate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel