DOSAR CĂNCESCU. Conducerea Camerei Deputaţilor decide când se reunește plenul pentru a discuta cazul Ion Diniță
DOSAR CĂNCESCU. Biroul Permanent al Camerei Deputaților decide sâmbătă după-amiază când se va fi convocată ședința de plen în care se va discuta cererea DNA de încuviințare a reținerii și a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniță, acuzat de fapte de corupție.
DOSAR CĂNCESCU. Direcția Națională Anticorupție (DNA) cere ridicarea imunității deputatului Ion Diniță - acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu. Procurorii spun că, în urma plăţilor făcute ilegal firmei lui Ion Diniță, Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat cu peste 7,5 milioane de euro, scrie Digi 24.
DOSAR CĂNCESCU. Dacă numărul deputaţilor din Biroul Permanent va fi suficient pentru a fi luată o decizie azi, la 17.00, trebuie să se stabilească data şi locul la care se va reuni şi plenul CD, care să ia o decizie.
DOSAR CĂNCESCU. Aleşii au la dispoziţie, conform regulamentului Camerei Deputaţilor, 20 de zile să se reunească în plen de la momentul sesizării făcute de anchetatori.
DOSAR CĂNCESCU. Biroul Permanent va transmite informaţiile Comisiei juridice care va întocmi un raport. De asemenea, şi grupul parlamentar din care face parte Ion Diniţă va trebui să întocmească un punct de vedere.
În această perioadă de campanie electorală, senatorii şi deputaţii au activitate în teritoriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News