Autorităţile sârbe au publicat, vineri seara, cu aplicare de sâmbătă de la ora 00,00, o nouă decizie pentru revizuirea condiţiilor de intrare şi tranzit în Republica Serbia pentru cetăţenii străini provenind din România, Bulgaria, Croaţia şi Macedonia de Nord, a informat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe, scrie Agerpres.
Astfel, conform noilor prevederi, accesul cetăţenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croaţia sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel naţional.
Excepții de la măsura obligatorie
Sunt exceptate de la măsura obligatorie privind prezentarea unui test molecular negativ (PCR) următoarele categorii de persoane: cetăţenii străini care au domiciliul sau reşedinţa în Republica Serbia şi deţin documente valabile în acest sens; membrii echipajelor de transport rutier de marfă aflate în tranzit, dacă durata tranzitului teritoriului Republicii Serbiei nu depăşeşte 12 ore; personalul feroviar al trenurilor cu destinaţie finală Republica Serbia; personalul navigant şi pasagerii aeronavelor care tranzitează aeroporturile sârbe; copiii cu vârsta de până la 12 ani, dacă părinţii, tutorii sau persoanele care îi însoţesc prezintă un test molecular negativ (PCR) pentru infecţia cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore; personalul diplomatic şi consular acreditat în Republica Serbia şi personalul organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii lor de familie, posesori ai cărţilor de identitate specifice emise de autorităţile sârbe competente.
Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile sârbe şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea sârbă.
Asistență consulară pentru români
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Serbia: 00381113670361, 00381113670798 şi ale Consulatului General al României la Vârşeţ: 00381013831099; 00381013831199; 00381013831299, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Belgrad: 0038163319425 şi telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Vârşeţ: 00381644584833, respectiv Consulatului General al României la Zajecar: 00381 692 799 651.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro, http://www.mae.ro/node/51927 şi https://belgrad.mae.ro/.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face