Concurenţi din 50 de ţări participă la Red Bull Romaniacs
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp

Concurenţi din 50 de ţări sunt aşteptaţi în 30 iulie, la Sibiu, la cel mai dificil raliu hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, care se desfăşoară în judeţele Sibiu şi Vâlcea, au anunţat miercuri, organizatorii, printr-un comunicat de presă.

"Red Bull Romaniacs, competiţie recunoscută la nivel global drept cel mai dificil raliu hard enduro din lume, se desfăşoară în perioada 30 iulie-3 august, startul şi finişul fiind programate în Sibiu. Concurenţi reprezentând 50 de naţiuni vin să îşi măsoare forţele şi să îşi depăşească limitele pe trasee unde porţiunile extreme alternează cu peisaje care îţi taie răsuflarea. Favoriţii vin din Africa de Sud, Marea Britanie, Germania şi Spania, iar pe lista ţărilor reprezentate găsim inclusiv Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, Rusia, Franţa, Norvegia, Brazilia, Peru, Mexic, Venezuela, Hong Kong, Singapore, Indonezia sau Malaezia", se arată în comunicatul organizatorilor.

Potrivit sursei citate, raliul va debuta în 30 iulie, cu prologul din centrul Sibiului, fiind vorba despre un traseu format din 12 secţiuni în care sunt incluse elemente precum pietre, buşteni, pneuri, şină ferată, maşini, iar în finala, care va debuta la ora 17:00, vor concura primii 35 de rideri din calificările claselor Bronze, Silver şi Gold."

"Pe lângă rolul de a face show pentru fani şi de a le arăta peste ce provocări vor trebui să treacă concurenţii în cele patru zile de off-road, prologul are şi scopul de a stabili ordinea de start pentru prima zi de off-road. Pe 31 iulie, începe aventura în lupta cu sine şi cu traseele extreme, în prima zi de off-road rulându-se pe Valea Oltului, urmează apoi Munţii Cindrel în ziua a doua, în a treia se va porni de pe Valea Oltului se va trece prin Voineasa pentru ca mai apoi să se coboare în Răşinari. Ultima zi este una cu trasee apropiate de Sibiu şi celebrul finiş de pe dealul Guşteriţei, unde riderii au de parcurs o urcare aproape verticală. Iarăşi se va sta în medie între 6 şi 8 ore în şa, iar concurenţii de la clasa Gold, cel mai dificil traseu din raliu, se vor trezi cel mai târziu la 4:30 dimineaţa. Culmi abrupte, poteci cu piatră, urcări lungi, coborâri pe care cu greu le poţi parcurge la picior, cărări înguste toate fac parte din ingredientele unei zile de off-road", susţin organizatorii.

Wade Young, cel mai tânăr rider care a învins în Carpaţi în 2018, îşi doreşte să păstreze titlul. Graham Jarvis, la cei 43 de ani, este privit drept unul dintre favoriţi, britanicul având trecute în palmares şase victorii la Red Bull Romaniacs. Un alt britanic, Jonny Walker, vrea şi el victoria, în timp ce Billy Bolt şi Manuel Lettenbichler caută să obţină primul titlu. 

Norbert Jozsa este românul care s-a încumetat şi în 2019 să concureze la clasa Gold şi îşi doreşte o clasare în top 10. Emanuel Gyenes, singurul rider din lume care a terminat toate cele 15 ediţii desfăşurate până în prezent a decis să concureze la clasa Silver, unde îşi doreşte încă un loc pe podium. 

Marea noutate o reprezintă însă revenirea în raliu a Sandrei Gomez. Campioană mondială la Super Enduro, Sandra este prima femeie care a decis să se înscrie la clasa Gold şi va parcurge acelaşi traseu ca fratele său, Alfredo, o prezenţă constantă pe podiumul Red Bull Romaniacs şi un alt pretendent la victorie.

Judeţul Sibiu este gazda celui mai dur raliu de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs, de mai bine de 15 ani. Acest sport s-a dezvoltat de-a lungul acestei perioade. Zona montană a judeţului Sibiu acoperă circa 30% din suprafaţă, iar o bună parte din acest teritoriu montan a fost inclus în administraţia siturilor Natura 2000. Organizatorul raliului de la Sibiu, Martin Freinademetz, face un apel la practicarea responsabilă a acestui sport, fără a distruge natura.

"Încurajăm practicarea cât mai responsabilă a acestui sport. Frumuseţile naturale ale acestui judeţ sunt ceea ce ne-a atras pe toţi în practicarea acestui sport în România şi în judeţul Sibiu. Enduriştii trebuie însă să înţeleagă importanţa protejării acestor frumuseţi naturale şi importanţa regenerării zonelor traversate pe două roţi. Este necesar ca toţi practicanţii acestui sport să colaboreze cu autorităţile locale din zonele pe care doresc să le acceseze şi să acorde respectul necesar comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, mi-aş dori mai mult respect între toţi cei care doresc să practice diferite sporturi în aceste zone minunate, că vorbim despre endurişti, bikeri sau amatori de drumeţii. Să începem de la a încetini când ne întâlnim pe poteci şi e un prim pas", spune Martin Freinademetz, organizatorul Red Bull Romaniacs. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel