Data publicării:

Concurenții din ”Ultimul Trib” fac schimb de obiceiuri cu localnicii din Madagascar

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Concurenții din "Ultimul Trib", emisiune ce va avea premiera in curând, la Antena 1, sunt foarte încântați de oamenii din Madagascar și nu a durat mult până când aceștia au început să facă schimb de obiceiuri.

Alegeri prezidentiale 2024

Dacă Paula Chirilă a mărturisit că deja a împrumutat un bagaj de obiceiuri pentru acasă, alți colegi ai săi din echipa "Lemurilor" și-au lăsat amprenta asupra localnicilor. "Madagascar este un ținut al contrastelor, am întâlnit aici și zone cu o sărăcie incredibilă, oameni care abia își duc traiul, dar și resorturi de lux, peisaje aride, dar și ținuturi fabuloase și vegetație luxuriantă, animale de tot felul, mâncăruri exotice, condimente interesante și feluri de a găti pe care nu le-am mai întâlnit până acum. Am și cules câteva rețete pe care am să le duc acasă!", a mărturisit Paula Chirilă.

Iar localnicii s-au arătat și ei foarte interesați de a cunoaște obiceiurile "Lemurilor". "În Africa oamenii sunt și mai dulci, și mai zâmbăreți, iar peisajul este superb, am întâlnit niște oameni extraordinari și am adus <Hâțul> în Madagscar!", a povestit amuzat Dorian Popa, care a înregistrat și un mic succes: i-a învățat pe localnici celebra sa melodie "Hâtz!". În acest timp, Daniela Crudu s-a jucat alături de cei mici și le-a arătat fetițelor cum să stea la poze sau să trimită bezele.

Cum se vor descurca "Lemurii", telespectatorii vor afla în reality-show-ul "Ultimul Trib", din această toamnă, la Antena 1. "Ultimul Trib" este un show adaptat după celebrul format "Nomads". Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru "Teritoriu", iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiți să trăiască în același mod în care o fac și aceștia. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru "Teritoriu", cât și pentru "Eliminare", pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel