Concluzie în ancheta privind mesajul de amenințare primit de Maia Morgenstern și semnat AUR
Actrița Maia Morgenstern a depus plângere la Poliție, după ce a primit un mesaj de amenințare cu moartea pe internet. Direcția de Investigații Criminale a început urmărirea penală pentru infracțiunea de amenințare.
În urma analizării mesajului primit de Maia Morgenstern, anchetatorii au ajuns la concluzia că adresa de IP a autorului nu este cea reală. Oamenii legii au investigat dacă adresa de email folosită de autorul amenințării este asociată cu conturi de pe rețelele de socializare sau alte site-uri web, dar nu a fost descoperită nicio astfel de legătură, potrivit Digi 24.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în vederea continuării cercetărilor.
Amintim că Maia Morgenstern a primit mesaje de amenințare, pe care le-a făcut publice pe contul de Facebook. Mesajul primit pe e-mail a fost semnat: „Din partea partidului AUR”.
„Iată ce primesc de sărbătoarea de Pesach (mare sărbătoare religioasă evreiască- n.r.). Cu ocazia Zilei Teatrului”, a scris Maia Morgenstern, alături de imaginile cu textul amenințărilor.
Președintele AUR, George Simion, a condamnat amenințările primite de actrița Maia Morgenstern și s-a dezis de acestea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News