Concerte la Zilele Muzeului Țăranului
La Muzeul Național al Țăranului Român, bucureștenii sunt așteptați în curtea interioară a instituției culturale, timp de zece zile, pentru a participa la ceas de seară, la o serie de concerte organizate cu prilejul Zilelor Muzeului Țăranului.
În perioada 13 - 23 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român (MTR) se derulează cea de-a treia ediție a Zilelor Muzeului Țăranului. Evenimentele programate pentru întreaga perioadă sunt din cele mai diverse, de la expoziții și târguri, la lansări de carte și filme românești tot atât de celebre, ca și regizorii lor.
De asemenea, în cadrul Zilelor Muzeului Țăranului, sunt programate și o serie de concerte, majoritatea susținute în curtea interioară a sediului instituției culturale, situat în Şoseaua Kiseleff 3, Sector 1, din București.
Iată care este programul concertelor organizate în Zilele Muzeului Țăranului:
Concert Nightlosers: 14 septembrie, ora 21.00, curtea interioară
Taraful de la Mârșa: 15 septembrie, ora 21.00, curtea interioară
Concert Ada Milea și invitații săi – Best of Ada Milea: 16 septembrie, ora 21.00, curtea interioară
Nicolaie Pițiș și Casandra Maria Hauși. Concert de muzică din Maramureș: 17 septembrie, ora 19.00, curtea interioară
Taraful Gorjului: 18 septembrie, ora 20.00, curtea interioară
Scripcarii din Bicaz, Taraful din Soporu de Câmpie: 19 septembrie, ora 20.00, curtea interioară
Concert Maria Răducanu: 20 septembrie, ora 21.00, curtea interioară
Concert Raul Kusak – Adrian Naidin Cântice'n Cerc: 21 septembrie, ora 21.00, curtea interioară
Concert Trei Parale: 23 septembrie, ora 14.30, Casa de piatră Udriște Năsturel din Herești, Județul Giurgiu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News