Urmărește emisiunea live
Varujan Vosganian, ales președintele filialei ALDE Iași
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Bianca Ştefan
WhatsApp
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian
Deputatul Varujan Vosganian a fost ales președintele filialei ALDE Iași, în urma votului exprimat de către delegații prezenți la Conferința Județeană de Alegeri, din 16 iunie.

Potrivit unui comunicat remis DCNews, Președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și-a exprimat, în mesajul video transmis membrilor filialei ALDE Iași, „aprecierea pe care o am pentru eforturile pe care le-ați depus începând cu alegerile din 2016, alegerile locale și alegerile parlamentare, unde am obținut rezultate care m-au bucurat. Faptul că Victor Chirilă este vicepreședinte la Consiliul Județean și Radu Botez este viceprimar, reprezintă o dovadă și o probă substanțială, nu numai a rezultatelor noastre, ci a capacității de a ne asuma responsabilități în ceea ce privește administrarea locală. Alegerile din 2016 pentru Parlament ne-au dat o satisfacție suplimentară prin alegerea prietenului meu Varujan Vosganian în funcția de deputat de Iași, lucru care e onorant și pentru oraș și pentru ALDE Iași, dar și pentru partid în ansamblul său, deoarece Varujan Vosganian este o voce distinctă, originală și, fără îndoială, extrem de liberală în peisajul politicii românești”.

Varujan Vosganian, declarație 

Deputatul ALDE Varujan Vosganian, președintele filialei ALDE Iași a spus delegaților prezenți că: „Aș vrea să vă fac cunoscută o scurtă istorie care s-a petrecut săptămâna trecută, înaintea mitingului. În Palatul Victoria ne-am întâlnit câțiva dintre reprezentanții coaliției. Eu împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu eram în balconul de la Palat și ne-am adus aminte că în ziua de 21 ianuarie 1990, eu și cu Călin, eu de 31 de ani și el de 37, eram împreună cu participanții la vestita întâlnire din Sala Rondă a Palatului Victoria, Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Ion Iliescu și alții, iar eu și Călin Popescu-Tăriceanu veneam din partea tinerei generații și ne-am adus aminte că iar au trecut aproape 30 de ani și ne-am întors în același loc și iată, din păcate, România are încă aceleași probleme. Am invocat acest moment pentru a introduce în această atmosferă deosebit de frumoasă, numele lui Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE.

Vreau doar să spun că o carieră de aproape trei decenii în care a punctat mai toate responsabilitățile importante ale statului, este o carieră fără de care se poate ca această realitate românească să nu fi fost așa cum este ea astăzi, dar, în orice caz, dacă am încerca să punem deoparte existența, strădania și contribuția lui Călin Popescu-Tăriceanu, realitățile noastre de azi nu ar fi în niciun caz mai bune decât sunt și istoria României s-ar fi scris altfel, dar mai trist și mai puțin decât împreună cu Călin Popescu-Tăriceanu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel