Comunicat de presă - DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu
Agenţi de poliţie de frontieră trimişi în judecată pentru luare de mită
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a emis rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui număr de 6 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită.
Dosarul penal a fost constituit ca urmare a datelor şi informaţiilor obţinute în urma investigaţiilor, dar şi a formulării unui denunţ de către un transportator, care au relevat existenţa unei situaţii infracţionale în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în ceea ce priveşte săvârşirea unor fapte de corupţie în legătură cu operaţiunile de control la frontieră, în care sunt implicaţi poliţiştii de frontieră ce execută serviciul pe sensul de intrare în România.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada ianuarie-mai 2019, agenţii de poliţie de frontieră au săvârşit infracţiuni de luare de mită, pretinzând şi primind diverse sume de bani, de la conducătorii auto ai autovehiculelor ce au tranzitat frontiera, pe sensul de intrare în România, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
Pentru a-i determina pe conducătorii auto să le ofere sume de bani sau foloase materiale, poliţiştii de frontieră invocau diverse nereguli constatate la documentele persoanelor şi autovehiculelor, lipsa unor autorizaţii şi documente de însoţire a mărfurilor, situaţii faptice ce ar fi atras, în mod implicit, efectuarea unor verificări suplimentare în punctul de frontieră, descărcarea, inventarierea şi chiar confiscarea mărfurilor transportate, verificarea amănunţită a pasagerilor şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale.
Probatoriul a fost administrat cu sprijinul Serviciului Operaţii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Este de menţionat faptul că în perioada 2017-2019, Direcţia Generală Anticorupţie a desfăşurat mai multe activităţi de informare şi instruire anticorupţie, activităţi la care a participat personalul din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, inclusiv cei 6 inculpaţi.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea dosarului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News