Computerul rezolvă criza de medici radiologi
Migrația medicilor, dar și nevoile în creștere, au făcut că pacienții să aștepte zile în șir pentru un diagnostic care necesită investigații de radiologie. Presiunea timpului este cu atât mai mare în unitățile de urgență. Uneori, precizia diagnosticului are de suferit, din cauza solicitării mari a specialiștilor.
Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii firmei Siemens au pus la punct un soft de prelucrare a imaginilor radiologice care permite creșterea vitezei de interpretare a rezultatelor cu 75%. Programul Syngo.via simplifică munca radiologilor și îi ajută să prelucreze mai rapid datele, iar pachetul de aplicații software Sygno.via General Engine asigură un nivel ridicat de automatizare și standardizare. Imaginea este prelucrată și recompusă fie 3D, fie 2D.
De exemplu, softul este capabil să identifice regiunile corpului care trebuie scanate și să analizeze rezultatele, ajutând medicul să structureze raportul diagnostic. Radiologii aveau nevoie de un astfel de ajutor mai ales în condițiile în care lucrează cu aparate moderne, care achiziționează până la 200 de imagini pe secundă. Acest volum imens de date trebuie analizat, ceea ce face ca, fără un sistem automatizat de evaluare, interpretarea datelor să dureze prea mult.
Soluțiile pentru telefoanele mobile contribuie, de asemenea, la un diagnostic rapid și precis: medicul de gardă poate fi ajutat, în situații deosebite, de un coleg aflat acasă, care este mobilizat și conectat prin internet la sistemul Syngo.via. Solicitarea opiniei experților, în cazuri deosebite, se poate face la distanță, prin transmiterea imaginilor cu ajutorul aplicațiilor pentru internet. Sistemul Syngo.via este unul modular, ceea ce înseamnă că poate fi achiziționat în timp, în funcție de nevoile și bugetele spitalelor sau centrelor de diagnostic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News