Compromisul major pe care l-ar face Victor Ponta cu Traian Băsescu
Victor Ponta a declarat, sâmbătă seara, la emisiunea "Ultima oră" de la România TV, că singurul compromis pe care l-ar face cu Traian Băsescu şi cu forţele politice, în general, este modificarea Constituţiei anul următor.
Prezentatorul emisiunii "Ultima oră", Cătălin Striblea, l-a întrebat sâmbătă seară pe Victor Ponta ce compromis ar face pentru restabilirea punţii cu preşedintele. Prim-ministrul a răspuns că acel compromis va fi reprezentat de modificarea Constituţiei, scrie rtv.net.
"La anul, modificarea Constituţiei trebuie făcută de toate forţele politice, pentru că modificarea îl va privi şi pe următorul preşedinte. O modificare de Constituţie făcută la anul, aşa cum îmi doresc, trebuie făcută cu toţi cei care sunt şi nu sunt în Parlament, inclusiv societatea civilă", a spus Ponta.
În afară de compromisul major pe care l-ar face, Ponta a mai fost întrebat care sunt principalii responsabili de falia care a apărut între români.
"O falie adevărată există în societatea americană, unde doi candidaţi la preşedinţie au obţinut, la votul popular, un vot asemănător, dar poziţiile lor sunt foarte diferite. La noi, această falie există doar la nivelul comentatorilor (...) Nu simt o falie între votaţii USL şi ARD, acolo este uriaşă diferenţa, însă imediat după 9 decembrie acest uriaş sprijin se va transforma într-un uriaş orizont de aşteptare", a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a mai fost întrebat care este cel mai grav lucru pe care şi-l reproşează în mandat.
"Nu îmi fac propria analiză, am reuşit să stingem multe incendii pe care le-am găsit, însă ceea ce trebuie să prezint mai mult, începând cu 9 decembrie seara, este planul de societate pe care o forţă politică cu o majoritate uriaşă trebuie să îl aibă", a răspuns premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News