Data publicării:

Comportamentul lui Putin. La ce e atentă comunitatea serviciilor de informații americane

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Vladimir Putin
Vladimir Putin
Comunitatea serviciilor de informații americane a făcut din evaluarea stării de spirit a președintelui rus Vladimir Putin o prioritate, scrie CNN.

Observatorii care analizează comportamentul lui Vladimir Putin au speculat public de mai multă vreme că comportamentul său a devenit din ce în ce mai imprevizibil și irațional. De când președintele rus a lansat invadarea Ucrainei, înalți oficiali americani au cerut agențiilor de informații să adune orice date noi despre cum se simte liderul rus și cum a fost influențată mentalitatea sa de răspunsul dur din partea comunității internaționale.

CNN scrie că nu există nicio nouă evaluare cuprinzătoare care să indice o schimbare a sănătății generale a lui Putin, ar fi spus un oficial american. Iar analiștii nu exclud ca strategia lui Putin să fie tocmai cea de a proiecta instabilitate, în încercarea de a împinge SUA și aliații să-i dea ceea ce își dorește de teama unei reacții mai grave.

Comunitatea serviciilor de informații a produs zeci de rapoarte de informații brute din diverse surse. Un astfel de raport citează o sursă potrivit căreia comportamentul lui Putin a devenit „foarte îngrijorător și imprevizibil”, notează CNN.

 

Klaus Iohannis a anunțat creșterea cheltuielilor din PIB pentru apărare

 

În altă ordine de idei, amintim că președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat două măsuri strategice pe care le va promova România, în contextul războiului din Ucraina. Este vorba despre creșterea alocărilor pentru apărare și despre realizarea independenței energetice a României.

„Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că, din punct de vedere strategic, sunt necesare noi acțiuni consolidate ale României pe cel puțin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Prima propunere vizează creșterea cheltuielilor pentru apărare.

„În primul rând, creșterea capacității de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creșterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de față, la 2,5%”, a declarat Iohannis.

„În al doilea rând, se impune realizarea independenței energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiei regenerabile și nucleare civile”, a precizat Klaus Iohannis.

Pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, sunt necesare decizii politice și trebuie puse în aplicare planuri de acțiune concrete la nivelul instituțiilor competente, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel