Despre Sebastian Ghiță, tânărul deputat PSD care ar putea veni împreună cu Liviu Dragnea la șefia partidului, dacă Victor Ponta ajunge la Cotroceni, bătrânul Ion Iliescu a spus ieri: "Nu-l cunosc pe Sebastian Ghiță".
Încercând să-l minimalizeze pe tânărul Sebi Ghiţă, președintele de onoare al PSD i-a făcut cel mai mare compliment cu putință. Ion Iliescu – fără a-i contesta inclusiv meritele de după Revoluție - reprezintă o epocă neagră în istoria României: trecutul comunist. Chiar dacă Ion Iliescu nu a participat efectiv la acea lume, a făcut parte din conducerea ei. Sunt cei care au oprimat poporul român, care au produs nenumărate monstruozități, încă insuficient analizate de istorie.
Sebi Ghiță vine din cu totul altă lume. Nu avea buletin la Revoluție, a fost olimpic la Matematică și la Fizică în anii '90, student de geniu la Universitate și-a făcut afacerile, după care a intrat în politică. Nu avea cum să se intersecteze cu Ion Iliescu. Tineri ca Sebi Ghiță, cu bune și rele, reprezintă speranța politicii românești. Dacă a reușit atât de bine în afacerile personale, poate va reuși și în managementul României. Mult mai puțini ipocrită decât generația lui Iliescu, mult mai pragmatică, uneori mai violentă, tocmai fiindcă nu mai are răbdare, generația Sebi Ghiță, indiferent de stânga sau dreapta, vine la Putere în România.
Reprezentanţii acesteia conduc Mercedes și n-au șosele pentru mașinile lor. Iliescu a avut întotdeauna mașină de la stat și nu l-a deranjat absența șoselelor. Acești tineri doresc autostrăzi, vor tineri mai bine pregătiți în școli, pentru a conduce afacerile din România, înțeleg bine ce înseamnă și Europa, și America. Vor să fie respectați nu de către un activ de partid încremenit într-un autohtonism vetust, ci la Bruxelles – unde, apropo, Sebi Ghiță este foarte cunoscut - la Londra, la Washington. Ion Iliescu și Sebi Ghiță reprezintă două lumi care s-au întâlnit în microcosmosul numit PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România