Data publicării:

Complexul Energetic Oltenia, profit brut de peste cinci ori mai mare în primul semestru

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Complexul Energetic Oltenia a obţinut în primul semestru al acestui an un profit brut de 188,98 milioane de lei, de peste cinci ori mai mare faţă de rezultatul din perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei. 

În primele şase luni din 2018, profitul brut al producătorului de energie a fost de 35,12 milioane de lei. De asemenea, cifra de afaceri în primul semestru din 2019 a atins 1,510 miliarde de lei, cu 7% în plus faţă de 1,414 miliarde de lei în anul precedent. EBITDA la 30 iunie 2019 este de 614 milioane de lei, mai mult cu 40% faţă de 437 milioane de lei la 30 iunie 2018.

'Precizăm ca, la data de 30 iunie 2019, societatea nu înregistrează datorii restante faţă de bugetul consolidat al statului sau fata de instituţiile bancare', se arată în comunicat. Pentru termenele de raportare 30 iunie 2018 şi 30 iunie 2019, rezultatele înregistrate nu sunt influenţate de provizioanele pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, întrucât societatea are obligaţia să constituie provizioane pentru cantitatea de certificate de CO2 neachiziţionată în cursul anului la închiderea exerciţiului financiar al fiecărui an, la preţul de achiziţie valabil la data de 31 decembrie.

'În spaţiul public sunt prezentate, în mod curent, opinii despre activitatea CE Oltenia, inclusiv despre situaţiile sale financiare, susţinute de persoane care activează în diferite alte domenii, altele decât cele cu specific energetic sau financiar - contabil. Cu toate acestea, rezultatul pozitiv obţinut din activitatea de exploatare indică stabilitatea în modul operaţional de funcţionare al CE Oltenia, iar evaluarea situaţiilor financiare de către instituţiile abilitate să încadreze companiile în categorii de performanţe financiare constituie un element esenţial în aprecierea eficienţei şi eficacităţii activităţii operatorului economic', au precizat oficialii CE Oltenia.

Potrivit acestora, există factori externi care afectează valoarea rezultatului financiar, în principal cursul valutar şi piaţa certificatelor de CO2, a căror evoluţie nu poate fi reglementată de niciun producător de energie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel