Data publicării:
Complexul Dorna Arini, ridicat de Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, închis de ISU
Complexul monahal Arini-Dorna, unul dintre cele mai renumite complexuri turistice din Suceava, ridicat de Înaltpreasfințitul Teodosie, i-au fost puse lacătele de către pompieri. Administratorii complexului au primit şi o amendă de 100.000 de lei.
Pompierii din Suceava au venit peste SPA-ul Înaltpreasfințitului Teodosie în jurul prânzului. Prima măsură luată a fost evacuarea turiştilor. Zecile de pelerini care aveau rezervare la complexul monahal şi-au primit banii înapoi şi au fost invitaţi să plece spre altă unitate de cazare, potrivit Antena 3.
Controlul de peste şase ore al Pompierilor s-a lăsat cu lacătul pe uşa complexului monahal. Abia acum, după mai bine de 10 ani în care funcţionează fără autorizaţii de securitate la incendiu.
Investiţia este estimată la 4 milioane de euro şi continuă să crească. Acum se ridică o nouă biserică. Până aici totul e limpede, doar că la fel de necunoscute cum sunt căile Domnului sunt şi legile lumeşti pentru sfintele feţe bisericeşti care administrează domeniul.
Uriaşa construcţie nu respectă o listă lungă de norme de siguranţă şi un banal incendiu s-ar putea transforma în carnagiu.
[citeste si]
În februarie, o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ISU, Garda de Mediu, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului a verificat, timp de trei zile, legalitatea complexului monahal de la Dorna Arini.
Nici măcar apelurile repetate ale superiorilor din Patriarhie nu i-au determinat pe administratorii complexului de la Dorna Arini să respecte legea.
Ca mănăstirea de la Dorna Arini, în ţară mai sunt alte 973 de lăcaşuri de cult care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, adică ilegal.
Patriarhia Română a refuzat să comenteze măsurile luate astăzi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News