"Decizia Curţii Constituţionale 685/2018, prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, a vizat exclusiv situaţia completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă", precizează CSM, într-un comunicat transmis marţi Agerpres. Prin urmare, arată sursa citată, plenul Consiliului Superior al Magistraturii subliniază că decizia Curţii nu are incidenţă decât în ceea ce priveşte aceste completuri, iar nu şi celelalte completuri colegiale constituite la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau al celorlalte instanţe judecătoreşti, care nu au făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi
"Astfel, compunerea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la celelalte instanţe, altele decât completurile de 5 judecători, este reglementată prin alte dispoziţii legale din cuprinsul Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu prevăd desemnarea membrilor completului prin procedura tragerii la sorţi", subliniază CSM. Pe 7 noiembrie, CCR a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ÎCCJ pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro