Complet judecători ÎCCJ. Zegrean: Dragnea a greșit
Augustin Zegrean, fost președinte CCR, afirmă că Liviu Dragnea, președintele PSD, a greșit când a atacat la Curtea de Apel, tragerea la sorți pentru completurile de cinci de la ÎCCJ.
Augustin Zegrean spune că, în locul lui Liviu Dragnea, nu ar fi atacat formarea completurilor de cinci la Curtea de Apel. Fostul președinte CCR subliniază că acest lucru a amânat procesul de care președintele PSD ar fi vrut să scape.
"O decizie a CCR în alte state e o situație de excepție, nu o judecată zilnică. În privința completurilor, CCR a dat decizia, iar ÎCCJ a procedat corect pentru că a făcut tragerea la sorți, fără să aștepte motivarea. Acum, când în sfârșit a aplicat legea, a intervenit Curtea de Apel și a blocat activitatea. Așa se întâmplă când se ajunge la judecata judecătorilor, când se judecă judecătorii între ei. Trebuie să se aștepte motivarea CCR și să se tragă, din nou, la sorți. Pe Liviu Dragnea îl ajută, dar, dacă eram în situația lui, nu aș fi amânat procesul, pentru că voiam să scap de el.", a declarat Augustin Zegrean, la România Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News