„Competiția” – premieră oficială, duminică, la TSP
Cel mai nou spectacol al Teatrului Stela Popescu – Competiția șlagărelor, competiția vedetelor – va avea premiera oficială duminică, 19 martie, de la ora 11:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor.
Competiția 6
La primele reprezentații cu acest extraordinar recital muzical-coregrafic, publicul a fost „câștigătorul” acestei Competiții, apreciind corect, sincer prestația scenică a artiștilor.
Competiția 3
Potrivit managerului TSP, Smaranda Oțeanu-Bunea, aceasta este o formulă scenică în trend: dansatorii se întrec cu soliştii vocali, iar juriul – adică publicul – decide câştigătorii! Dar publicul a fost cucerit de momentele muzicale și coregrafice! E muzica bună de orice gen, în orice stil – fie în pagini de operă sau în moderne crochiuri dansante! Intră în „arenă” şi cei mai tineri dansatori, solişti – câştigători ai ultimelor casting-uri organizate de TSP. În spectacol sunt folosite arii celebre, precum Don Giovanni, fadoul portughez, canzonete, momente de musical, de exemplu, My Fair Lady. Toate sunt învăluite în jocuri de lumini și proiecţii spectaculoase.
Competiția 2
Regia aparține lui Cătălin Voineag, iar coregrafia o semnează Ștefan Soare. Printre soliștii vocali se numără Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Andreea Blidaru, Ștefan Popov, Rodica Ștefan, iar printre dansatori îi enumerăm pe Alis Gheorghe, Claudia Iagăr, Cristina Marin, Octavian Iuga, Andrei Dogaru, Andrew Lupu, Zoran Raici, Constantin Chiță, Monica Cosma.
Competiția 1
Competiția 4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News