Comitetul Nobel cere Chinei eliberarea lui Liu Xiaobo
Preşedintele comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, a cerut Chinei eliberarea lui"Liu nu a făcut decât să îşi exercite drepturile civice. Nu a făcut nimic rău. El trebuie eliberat", a declarat Jagland, vineri, la Oslo, în timpul unei ceremonii simbolice de înmânare a acestei distincţii disidentului chinez. Aproape 20 de state, printre care China, Rusia, Afganistan, Cuba, Venezuela, Iran şi Irak, au declinat invitaţia "din diverse motive", potrivit Institutului Nobel.
"Mulţi vor întreba dacă, în pofida puterii sale actuale, China nu manifestă o anumită slăbiciune, considerând necesară detenţia unui om timp de 11 ani pentru simplul motiv că şi-a exprimat opiniile privind modul în care ţara sa trebuie guvernată", a spus Jagland.
În absenţa sa, un scaun gol şi un uriaş portret al laureatului zâmbind îl reprezentau simbolic pe Liu Xiaobo în Primăria din Oslo unde avea loc ceremonia care, ca o coincidenţă de calendar, a avut loc la exact doi ani de la publicarea Cartei 08, un text care solicită democratizarea Chinei şi motivul arestării lui Liu Xiaobo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News