Data publicării:
Comisia 'Sparanghelul' a ELUCIDAT misterul. Cum s-au deplasat sute de sezonieri din Suceava CARANTINATĂ până la Aeroportul din Cluj
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Gheorghe Moldovan, a afirmat marţi, la Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat în străinătate la cules de sparanghel în perioada stării de urgenţă, că 45 de cetăţeni din judeţ, majoritatea din localitatea Pătrăuţi, zonă aflată sub carantină, au ajuns la Aeroportul Cluj în zilele de 8, 9 şi 10 aprilie deplasându-se pe drumuri agricole secundare, eludând astfel punctele de control.
'În ceea ce priveşte numărul de cetăţeni din judeţul Suceava aflaţi în zona carantinată care au părăsit judeţul şi s-au deplasat către Aeroportul Internaţional Cluj în perioada indicată, ei s-au deplasat pe drumuri agricole secundare, iar efectiv îmbarcarea şi deplasarea lor către Cluj au avut loc în afara zonei de carantină, deci în zona de protecţie a judeţului Suceava, nefiind dispuse restricţii legale în acel moment cu privire la deplasarea lor în interiorul ţării', a susţinut Moldovan.
El a adăugat că organele de cercetare penală au deschis un dosar penal 'in rem' în această cauză, pentru că 'această deplasare din zona carantinată a fost facilitată prin emiterea unor adeverinţe eliberate de către autorităţile publice locale, respectiv Primăria comunei Pătrăuţi'.
VEZI ȘI Imaginea ZILEI la Aeroportul din Cluj-Napoca. Nu mai e nevoie de comentarii
'Un număr de 456 de persoane din judeţul Suceava - este numărul total de persoane care ar fi ajuns pe aeroportul din Cluj în cele trei zile, 8, 9 şi 10 aprilie, când au fost zborurile efectuate. În cele trei zile, vorbim de mai multe zboruri efectuate de pe Aeroportul Internaţional Cluj către Germania şi Olanda. Din datele preliminare care mi-au fost comunicate de la nivelul IPJ Suceava, înţeleg că avem 456 de cetăţeni din judeţul Suceava, iar din interiorul zonei de carantină - aproximativ 45 de persoane, majoritatea provenind din localitatea Pătrăuţi', a precizat prefectul de Suceava.
Ce a spus prefectul la acuzele că a fost sunat de la Guvern
Prefectul a adăugat că nu a fost sunat de la Guvern să permită ca mijloace de transport cu muncitori din zona carantinată a Sucevei să se deplaseze spre Aeroportul Cluj, în scopul îmbarcării în avioane spre Germania şi Olanda la cules de sparanghel.
'Nu am fost contactat nici telefonic, nici printr-o altă modalitate referitor la o posibilitate la a oferi explicaţii, interpretări, derogări vizavi de posibilitatea deplasării unor cetăţeni din judeţul Suceava, inclusiv din zona supusă carantinării, la Aeroportul Internaţional Cluj', a mai precizat, printre altele, Moldovan. Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel în străinătate în perioada în care în România era instituită starea de urgenţă continuă audierile săptămâna viitoare, când este posibil să fie invitat şeful Poliţiei Transporturi din cadrul Aeroportului Internaţional din Cluj, a declarat preşedintele comisiei, Radu Oprea.
'În acea perioadă existau restricţii foarte puternice, existau dispozitive în care MAI, Ministerul Sănătăţii, MApN erau prezente. Românii trebuiau să stea acasă. Pentru a părăsi o localitate, trebuia să completeze tot felul de declaraţii. (....) şi, într-o noapte, 2.000 de români au fost înghesuiţi pe Aeroportul de la Cluj', a explicat Oprea la prima şedinţă a comisiei de anchetă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News