Comisia Europeană pune presiune pe România pentru gropile de gunoi
Imposibilitatea de a stabili o strategie de gestionare a deșeurilor a constituit o problemă a României postdecembriste. Potrivit publicației Potrivit statisticilor europene, România este pe ultimul loc la gestionarea deșeurilor. UE a stabilit ca statele membre să recicleze 50% din deșeurile menajere, proporție ce trebuie atinsă până în 2020. Statisticile din martie arătau însă că România recicla, în 2011, doar 1% din deșeurile menajere, restul ajungând în gropile de gunoi.
Tot în luna martie, România a participat la un seminar la Bruxelles, seminar ce viza ajutarea țărilor puțin performante în materie de gestionare a deșeurilor. În cadrul seminarului, România a fost direcționată spre optimizarea politicilor cu privire la gropile de gunoi, prin foi de parcurs personalizate.
Promisiunile nerespectate
România, ultima țară care s-a alăturat UE, a promis să închidă 78 de gropi de gunoi aflate în apropierea unor orașe importante și a 7.068 de mici gropi de gunoi improvizate în sate înainte de vara lui 2009. Dintre acestea, doar 19 gropi de gunoi au fost închise în zonele urbane, și doar 1.304 de gropi de gunoi au fost închise la sate.
Potrivit Le Monde, la presiunea Comisiei Europene, România trebuie să se pună în conformitate cu obiectivele comunitare. UE va ajuta România cu 1,3 miliarde de euro pentru a finaliza proiecte de gestionare a deșeurilor. Cu toate acestea, problema esențială rămâne stabilirea unei strategii eficiente, o strategie pe care Guvernul de la București nu o are.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News