Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul Comisiei Europene, setul de măsuri pe această temă cuprinde:
• o recomandare privind rețelele de cooperare în materie electorală, transparența online, protecția împotriva incidentelor de securitate cibernetică și combaterea campaniilor de dezinformare: Statele membre sunt încurajate să înființeze rețele naționale de cooperare în materie electorală, alcătuite din autorități relevante – de exemplu, autoritățile electorale, cele în domeniul securității cibernetice, al protecției datelor și cele responsabile de asigurarea respectării legii – și să numească un punct de contact care să participe la o rețea de cooperare în materie electorală constituită la nivel european. Acest lucru le va permite autorităților să identifice cu promptitudine amenințările potențiale, să facă schimb de informații și să asigure luarea unor măsuri de răspuns rapide și bine coordonate.
• Comisia recomandă, de asemenea, asigurarea unei mai mari transparențe în ceea ce privește materialele publicitare cu caracter politic postate online și vizarea anumitor utilizatori prin conținut online cu caracter politic. Partidele politice europene și naționale, fundațiile și organizațiile implicate în campaniile electorale ar trebui să pună la dispoziție informații privind fondurile cheltuite cu campaniile publicitare online, indicând partidul sau grupul de sprijin politic care se află în spatele unui material publicitar cu caracter politic postat online, precum și publicând informații cu privire la criteriile de selecție a publicului-țintă utilizate pentru diseminarea de informații către cetățeni. În cazul nerespectării acestor principii, statele membre ar trebui să aplice sancțiuni naționale.
• Autoritățile naționale, partidele politice și presa ar trebui, la rândul lor, să ia măsuri pentru a-și proteja rețelele și sistemele informatice în fața amenințărilor la adresa securității cibernetice, pe baza orientărilor elaborate de autoritățile naționale în cadrul Grupului de cooperare în domeniul securității rețelelor și a sistemelor informatice, împreună cu Agenția UE pentru Securitate Cibernetică și cu Comisia Europeană:
• Orientări privind aplicarea legislației UE în materie de protecție a datelor: Orientările vor permite autorităților naționale și partidelor politice europene și naționale să aplice obligațiile în materie de protecție a datelor impuse de legislația UE în contextul alegerilor. Regulamentul general privind protecția datelor al UE se aplică din mai 2018 și include în sfera sa de aplicare și toate partidele politice europene și naționale, precum și alți actori implicați în procesul electoral, cum ar fi brokerii de date sau platformele de comunicare socială. Având în vedere dezvăluirile în cazul Cambridge Analytica și, pe un plan mai general, impactul tot mai mare al acțiunilor prin care li se adresează conținut personalizat (micro-targeting) alegătorilor pe baza datelor lor cu caracter personal, Comisia reamintește obligațiile în materie de protecție a datelor care li se aplică tuturor părților implicate în alegerile europene;
• o modificare legislativă menită să înăsprească normele privind finanțarea partidelor politice europene: Modificarea punctuală a Regulamentului din 2014 privind finanțarea partidelor va face posibilă impunerea de sancțiuni financiare în cazul încălcării normelor în materie de protecție a datelor în vederea influențării deliberate a rezultatului alegerilor europene. Sancțiunile ar reprezenta 5 % din bugetul anual al partidului politic european sau al fundației europene în cauză. Aplicarea sancțiunii va fi asigurată de Autoritatea pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene. În plus, partidele și fundațiile care s-ar face vinovate de aceste încălcări nu ar putea beneficia de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în anul în care li s-a aplicat sancțiunea.
• un regulament privind punerea în comun a resurselor și a cunoștințelor de specialitate în domeniul tehnologiilor de securitate cibernetică: Pentru a ține pasul cu evoluția constantă a amenințărilor cibernetice, Comisia propune crearea unei rețele de centre de competență în materie de securitate cibernetică, pentru a direcționa și a coordona mai bine fondurile disponibile pentru a susține cooperarea, cercetarea și inovarea în materie de securitate cibernetică. Un nou Centru european de competențe în materie de securitate cibernetică va gestiona sprijinul financiar în domeniul securității cibernetice acordat din bugetul UE și va facilita realizarea de investiții comune de către Uniune, statele membre și industrie pentru a impulsiona dezvoltarea sectorului industrial al securității cibernetice și a asigura dotarea sistemelor noastre de apărare cu tehnologie de ultimă generație, a transmis AEP.
Comunicatul, mai transmite AEP, precizează că măsurile propuse vin în completarea altor acțiuni întreprinse de Comisie, cum ar fi intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecția datelor, setul amplu de măsuri de consolidare a securității cibernetice în UE, care este în curs de a fi negociat de către Parlamentul European și Consiliu, precum și eforturile în curs de combatere a dezinformării online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Schimbare majoră în Sistemul Garanție-Returnare. La ce trebuie să fii atent începând de astăzi, 3 iunie, atunci când duci PET-urile la reciclat
- Prăbușire: al treilea cel mai mare operator de turism din Europa intră în insolvență. În 2022/23, a vândut vacanțe de peste 4 miliarde de euro
- Avertismentul Moscovei în privința folosirii sistemelor PATRIOT
- "Au început să devină diferite genetic". Animalul sălbatic care a invadat marile orașe ale lumii. Ovidiu Roșu: Numai noi suntem speriați de această creatură
- Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au cununat religios
- Cum se întrețin și ce durată de viață au panourile fotovoltaice: Trebuie spălate de două ori pe an și nu în timpul zilei
- Desertul pregătit de mamaia din România pe care olandezii îl cer în fiecare zi. ”Sunt cei mai buni”
- Ce umilințe a îndurat George Enescu din partea soției. Îl obliga să i se adreseze cu un singur apelativ. "Dacă nu-i zicea așa nu-i răspundea"
- Cod roșu de vreme rea. Elena Mateescu (ANM): Vijelie puternică, grindină și averse torențiale / Zonele vizate
- Mama lui Mircea Badea, prof. Mariana Badea, a impresionat personalul unui restaurant. Fosta ei elevă dezvăluie cum au reacționat angajații localului
- Ultimele mutări înainte de alegeri. Ciolacu și Hopincă, candidat PSD pentru Sectorul 2, la DC Votez
- Situația câinilor vagabonzi din România cu cifrele pe masă: În 20 de ani s-au cheltuit 750 mil. euro și numărul lor este același. Care este soluția
- Ce trebuie să faci când îți sare apă pe parbriz în timp ce conduci