„Vedem echilibrul structural, valorile istorice și cele prognozate și recomandate. Până în 2018, este echilbrul structural. Obiectivul pe termen mediu ar trebui să fie ceea ce România a stabilit, o valoare care a fost atinsă în 2014-2015, dar de atunci a deviat de la țintă, coborând mult sub această țintă, a deficitului de 1%. Potrivit prognozelor Comisiei, fără anumite acțiuni politice care sunt exprimate în Legea bugetului ea va coborî și mai mult, deci deficitul s-ar mări. Ceea ce ar cere Comisia Europeană în privința deficitului structural este o ajustare pentru 2019 și 2020, atunci România s-ar întoarce la 3% deficit", a declarat Isabel Grilo, șef de unitate a Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene, potrivit Mediafax.
Oficialul european susține că salariile au crescut mult prea repede în sectorul public. „Acest lucru nu este o problemă, problema este modul în care se reflectă productivitatea României în comparație cu salariile crescute. Productivitatea României nu a stagnat, însă evoluția salarială este mult prea mare în raport cu aceasta", a adăugat Isabel Grilo.
Creștere deficit cont curent
Reprezentantul Comisiei Europene și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea deficitului contului curent.
De asemenea, Isabel Grilo a afirmat că modificările aduse de către România Codului Fiscal afectează mediul comercial în mod negativ, iar investitorii nu vor mai dori să investească în țară.
„ Evoluțiile din 2017-2018 în domeniul legislației privind fiscalizarea muncii. S-au făcut ajustări în Codul fiscal, schimbări în ceea ce privește contribuțiile la asigurările sociale între angajator și angajați. Ele nu au făcut obiectul unei evaluări de impact. Au dus la efecte nedorite. Noi nu vrem surprize. Surprize îi faci unui copil. Ceea ce ne-a surprins. Ele pot mari riscurile percepute, afectează investițiile și producția. Aduc costuri crescute ale afacerilor, Investitorii vor decide să nu mai investească", a precizat oficialul CE.
Vezi și: România se implică în criza din Republica Moldova! Iohannis l-a trimis la Chișinău
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!