Data publicării:

Comisia Europeană, anchetă pe piața gazelor din România de la o plângere din Ungaria

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Direcția Generală de Concurență (DG Competition) din cadrul Comisiei Europene a declanșat investigația pe piața gazelor din România în urma unei plângeri depuse de o companie din Ungaria, au declarat, pentru Agerpres, surse din sectorul energetic.

"Comisia Europeană este foarte pornită împotriva Transgaz pentru faptul că, de mai mulți ani, a tot tergiversat investiția prin care să poată fi posibil exportul de gaze din România spre Ungaria (prin conducta Arad-Szeged — n.r.). Ancheta a pornit de la o plângere din Ungaria privind faptul că România nu exportă spre această țară gazele ieftine pe care le produce, ceea ce ar însemna blocarea circulației mărfurilor în interiorul spațiului comunitar", au spus sursele menționate.

În acest moment, prin conducta Arad-Szeged nu se pot realiza decât importuri de gaze din Ungaria spre România. Transgaz are în plan derularea unor investiții în urma cărora condițiile tehnice să poată permite tranzitul gazelor în ambele sensuri pe acest gazoduct.

Pe data de 6 iunie, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecții inopinate la sediile Romgaz, Transgaz și OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înțeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel