Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 30 de milioane de euro asistenţă financiară pentru Republica Moldova
Comisia Europeană a aprobat joi deblocarea a 30 de milioane de euro din asistenţa macrofinanciară destinată Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, informează Radio Chişinău.
Aceasta este prima dintre cele trei plăţi destinate Chişinăului printr-un program de asistenţă macrofinanciară adoptat în septembrie, 2017.
Comisarul european pentru afaceri economice şi finanţare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici, a declarat că această debursare exprimă sprijinul european pentru implementarea reformelor-cheie în Republica Moldova. "Comisia Europeană este pregătită să continue colaborarea apropiată cu autorităţile din Republica Moldova pentru a ajuta la realizarea unui set larg şi ambiţios de reforme economice şi structurale, necesare pentru asigurarea locurilor de muncă şi a investiţiilor în beneficiul oamenilor din Republica Moldova', a spus Moscovici.
Bruxellesul a suspendat anterior deblocarea plăţilor din cauza derapajelor fostei guvernări, în special după adoptarea sistemului mixt de vot şi anularea alegerilor locale noi din Chişinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News