Comisia Europeană: 15 țări din UE vor primi 40.000 de afgani
Comisia Europeană precizează că cincisprezece țări din UE s-au angajat să primească 40.000 de afgani.
Cincisprezece ţări UE s-au angajat să primească 40.000 de afgani, a declarat joi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, după o reuniune a miniştrilor de interne ai UE la Bruxelles, relatează AFP.
Pot să anunţ astăzi că 15 state membre s-au angajat să ofere protecţie pentru 40.000 de afgani, a declarat comisarul pentru afaceri interne, în cadrul unei conferinţe de presă, salutând un act impresionant de solidaritate.
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a estimat în octombrie că aproximativ 85.000 de afgani ar trebui să fie relocaţi din ţări vecine cu Afganistanul unde s-au refugiat spre alte ţări în următorii cinci ani, cerând celor din UE să primească jumătate.
Comisia nu a precizat imediat în ce perioadă va avea loc primirea refugiaţilor.
Germania va găzdui cel mai mare contingent de refugiaţi afgani (25.000). Franţa a promis că va prelua 2.500 de afgani, pe lângă alţi 5.000 de refugiaţi de diferite naţionalităţi, potrivit unui document consultat de AFP. Pentru Ţările de Jos, aceste cifre sunt de 3.159 (afgani) şi, respectiv, 1.915, 2.500 şi 1.200 pentru Spania şi 1.500 şi 4.200 pentru Suedia.
Aproximativ 28.000 de persoane au fost deja evacuate din Afganistan de către statele membre ale UE de când talibanii au revenit la putere, la mijlocul lunii august, potrivit Comisiei Europene, scrie Agerpres.
Comisia Europeană propune ca incitarea la ură să devină infracțiune
Discursurile de incitare la ură și infracțiunile motivate de ură au cunoscut o creștere puternică în întreaga Europă și au devenit un fenomen deosebit de grav și îngrijorător în mediul online și în afara acestuia, susține Comisia Europeană.
În prezent, nu există niciun temei juridic pentru incriminarea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură la nivelul UE. Lista existentă a infracțiunilor UE din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) trebuie extinsă pentru a asigura norme minime comune privind definirea infracțiunilor și stabilirea sancțiunilor aplicabile în toate statele membre ale UE. Inițiativa de joi este primul pas în procesul de extindere a listei infracțiunilor prevăzute de legislația UE. Următorul pas ar fi ca statele membre să aprobe inițiativa, înainte să poată fi prezentată o propunere legislativă de către Comisie, se precizează într-un comunicat.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Ura nu își are locul în Europa. Aceasta contravine valorilor și principiilor noastre fundamentale. Avem nevoie de acțiune la nivelul UE pentru a ne asigura că ura este incriminată în același mod peste tot în Europa” (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News