Comisia de verificare a SPP. PNL a sesizat CCR
Liberalii au depus o sesizare la CCR cu privire la Comisia de verificare a Serviciului de Protecţie şi Pază.
Liberalii au depus, marţi, o sesizare la CCR cu privire la neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi a unor lideri ai acestor formaţiuni.
"În fapt, constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide este neconstituţională şi nelegală prin raportare la prevederile art. 1, 64 şi 119 din Constituţie şi ale art. 3 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază", se arată în sesizare.
Semnatarii sesizării subliniază că potrivit legii SPP activitatea serviciului este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, context în care menţionează că nu există nicio raţiune pentru care Parlamentul ar constitui o altă comisie specială. "Mai mult, s-ar crea o slăbire a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului în sensul că, neavându-se încredere în activitatea lor, Parlamentul îşi creează două rânduri de comisii care să desfăşoare aceeaşi activitate - o comisie permanentă şi o comisie specială de anchetă", susţin liberalii.
Ce reclamă PNL
Constituirea unei comisii de anchetă, arată PNL, trebuie să aibă la bază existenţa unor date şi informaţii concrete susţinute de probe concludente privind evenimentele şi faptele care sunt supuse controlului comisiei, în caz contrar acest demers având un caracter abuziv şi nelegal.
"Nu există niciun motiv pentru care Parlamentul să înfiinţeze o nouă comisie special pentru activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, din moment ce există deja o Comisie permanentă cu acelaşi obiect de activitate. Înfiinţarea acestei comisii ar însemna o dublare a activităţii unei comisii deja existente şi o reducere a rolului pe care îl au comisiile permanente ale Parlamentului. În cadrul Hotărârii de înfiinţare a Comisiei se poate constata faptul că aceasta nu face nicio referire la evenimente/acţiuni care constituie fapte concrete, relevante asupra interesului public general, a căror existenţă ar determina un impact negativ asupra societăţii, ci doar se limitează la a stabili competenţa comisiei de a verifica o serie de aspecte care ţin de activitatea curentă din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază", se menţionează în sesizare.
Liberalii precizează că posibilele nereguli în acest caz ar putea fi doar rezultatul controlului efectuat prin intermediul Comisiilor pentru apărare, care pot sesiza organele competente să adopte măsurile corespunzătoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News