Comisia cu raportul MCV, la fel ca BOR cu incinerarea
Biserica a fost criticată pentru că refuză slujba celor care aleg incinerarea. Nu e modernă și are monopolul cimitirelor- sunt principalele critici. Un sondaj efectuat în ianuarie arată că 60 la sută dintre români vor să aibă parte de o slujbă ortodoxă la Crematoriul Cenușa.
Comisia Europeană este criticată pentru că a refuzat să accepte votul popular, în iulie 2012. Iar numărul participanților la ”sondaj” a fost impresionant: peste 7,4 milioane.
Ambele instituții au limitele și rolurile lor. O societate echilibrată presupune un echilibru între schimbare și tradiție. Biserica asigură păstrarea tradițiilor, obiceiurilor și credințelor, dă identitate unui popor, inclusiv prin rezistența la schimbare, la noutăți. Dacă ritualul s-ar schimba de la o generație la alta, Biserica ar fi doar o casă de modă. E drept și că, dacă Biserica ar rămâne încremenită timp de milenii, slujba s-ar cânta încă în aramaică.
În această perspectivă, pot înțelege Comisia Europeană. Schimbarea propusă de cei 256 de parlamentari, în iunie, a fost prea rapidă pentru a nu alarma instituțiile de la Bruxelles. Tratatele europene, pe care le veghează alde Barroso, s-au semnat în zeci de ani. Componența instituțiilor apărate de madam Reding este din start gândită în afara jocului politic, ”călare” pe două mandate, tocmai pentru a fi dificil de controlat de către politicieni. Aflate pe muchea legalității, dar adaptate situației specifice din România, mecanismele folosite pentru a da satisfacție poporului se aflau în afara uzanțelor și a procedurilor europene. (Că n-au cunoscut, ori că s-au făcut că nu văd situația concretă din România...rămâne la aprecierea fiecăruia. Din punct de vedere al fișei postului, oamenii sunt acoperiți. Opoziția din vremea respectivă s-a ferit să aducă în dezbatere publică abuzurile portocalii, până la momentul suspendării, o singură ședință anemică fiind organizată, în patru ani, la Strasbourg.)
Așa cum protestează la adresa BOR, pe moment, dar tot la biserică se cunună și îngroapă, românii vor înjura Comisia, dar nu vor respinge Europa. Chiar dacă s-a redus, euro-optimismul va rămâne la cel mai înalt nivel din UE.
Recomandarea de a restrânge libertatea presei, pe care o fac autorii raportului MCV către România, nu are însă nicio noimă. Nu e menită a menține un echilibru, în prezent, ci se vrea o întoarcere în trecut. Dacă ține, în România, o vor aplica și Europa. La adăpostul preocupării pentru soarta magistraților, domnii euro-birocrați pot introduce și cenzura informațiilor care îi privesc. De ce n-ar considera un viitor Romano Prodi, președintele CE obligat să demisioneze, că e hărțuit de presă? De ce să nu fie interzis ziarul care a ”hărțuit” patru europarlamentari, printre care și Adrian Severin?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News